Figo, omul care a schimbat El Clasico

Cum suntem în săptămâna marelui El Clasico şi cum Luis Figo a împlinit de curând 44 de ani, vă invit să revedem cariera fotbalistului care a transformat în mod ireversibil rivalitatea dintre cele mai mari cluburi ale Spaniei.

De la Eusebio încoace, Portugalia nu a mai avut un fotbalist atât de valoros precum Luis Figo. Considerat una dintre cele mai mari extreme din fotbalul mondial, Figo deţine recordul de selecţii în naţionala lusitană, 127, pentru care a marcat de 32 de ori şi a jucat la trei ediţii ale Europenelor şi la două Cupe Mondiale. A fost finalist la EURO 2004 şi semifinalist la Cupa Mondială din 2006, iar cu reprezentativa de tineret a atins Everestul în 1991, când a cucerit titlul mondial Under 20, după o victorie la penalty-uri în faţa Braziliei. Este al doilea cel mai bun pasator din istoria Primerei Division, cu 106 assist-uri, fiind devansat doar de Lionel Messi, şi unul dintre cei 33 de fotbalişti care au evoluat de-a lungul timpului pentru cei doi coloşi ai fotbalului spaniol, FC Barcelona şi Real Madrid. A câştigat Balonul de Aur în 2000 şi trofeul FIFA World Player of the Year în 2001, iar cu echipele de club a cucerit toate trofeele posibile: Champions League, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, patru titluri în Primera Division și alte patru în Serie A, o Cupă a Portugaliei, trei Cupe ale Spaniei, o Cupă a Italiei și câte trei Supercupe în Spania și Italia.

Născut pe 4 noiembrie 1972 la Cova da Piedade, Almada, o suburbie a Lisabonei plasată chiar la malul Oceanului Atlantic, Luis Filipe Madeira Caeiro Figo a început fotbalul la Sporting Lisabona, unde a ajuns când avea 11 ani. Peste numai patru ani, intra în circuitul echipei naționale de juniori a Portugaliei, alături de care cucerește titlul european la categoria sub 16 ani. Acest trofeu avea să pună bazele generației de aur a fotbalului lusitan, care a mai câștigat Cupa Mondială under-20 în 1991, ai cărei lideri au fost Figo, Rui Costa și Joao Pinto. Pe 1 aprilie 1990, Figo a debutat în prima ligă în tricoul lui Sporting într-un meci câștigat cu 1-0 în fața lui Maritimo, iar pe 7 decembrie 1991, înscrie primul său gol într-o partidă cu Torreense. Tot în 1991, pe 16 octombrie, la doar 18 ani, debutează și în naționala de seniori a Portugaliei într-un meci cu Luxemburg, încheiat la egalitate, 1-1. Prima sa reușită avea să vină pe 11 noiembrie 1992 într-un amical câștigat cu 2-1 în fața Bulgariei.

În 1995, a cucerit Cupa Portugaliei cu Sporting, apoi a ajuns la FC Barcelona ca urmare a unei conjuncturi fericite, dar și bizare, totodată. În acel an, el a semnat cu două echipe în același timp, Juventus și Parma, astfel că i s-a aplicat o suspendare a transferului pentru doi ani în fotbalul italian, iar Barcelona s-a mișcat repede, plătind pentru Figo aproximativ patru milioane de dolari. Numai cănici în Catalunya nu a putut juca imediat din cauza unei legi ce interzicea jucătorilor portughezi să semneze cu cluburi din străinătate în afara perioadei stabilite pentru transferuri. Astfel că Figo a fost împrumutat pentru restul sezonului la Sporting și abia din stagiunea 1995-1996 a putut juca, în sfârșit, la Barca. Cu trei goluri în opt meciuri din preliminarii, a contribuit la calificarea Portugaliei la primul său turneu final după 12 ani de așteptare, EURO 1996, unde se oprește în sferturile de finală. În ediția 1996-1997, cucerește Cupa Cupelor, apoi obține două titluri consecutive în Primera Division. În total, Figo a jucat pentru Barcelona în 172 de meciuri în campionat și a înscris 30 de goluri. Numai că această poveste de dragoste avea să se destrame în 2000.

Luis Figo a fost jucătorul care a adâncit, poate, cel mai mult prăpastia existentă între cele mai mari cluburi ale Spaniei, Real Madrid şi FC Barcelona, prin ceea ce a fost numită la acea vreme „Trădarea secolului”. De la rivalitate sportivă s-a ajuns la duşmănie, din adversari pe teren au devenit inamici în război. În 2000, Florentino Perez a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte la Real Madrid tocmai datorită faptului că a promis că-l va transfera pe Luis Figo, unul dintre simbolurile Barcei în acea vreme. Suma a fost una record atunci, 60 de milioane de dolari, iar scopul era evident: să transmită mesajul că Madridul a lovit exact în inima Barcelonei! Cu Figo, a început practic era galactică a Realului, cu un transfer-bombă în fiecare sezon. Luis Figo era considerat deja un catalan prin adopţie, mai ales că Pep Guardiola era naşul uneia dintre fiicele sale! Atât de iubit şi de venerat a fost Figo în Catalunya încât toată această dragoste s-a transformat în ură la revenirea sa pe Camp Nou din postura de adversar. A fost făcut trădător, mercenar şi Iuda de fanii Barcelonei, care au aruncat în direcţia lui cu monede, telefoane mobile, brichete, bancnote false de 10 mii de pesetas, sticle şi cu un cap de porc, iar când mingea ajungea la el, fluierăturile şi huiduielile atingeau nivelul maxim de decibeli!

Figo a trecut peste aceste momente, însă, și a cucerit Balonul de Aur în 2000, tocmai în anul transferului care a înveninat ireversibil rivalitatea sportivă dintre Real și Barca. Titlul acordat de France Football a venit ca urmare a prestațiilor excelente de la Barcelona, dar și de la naționala Portugaliei, alături de care a ajuns în semifinalele EURO 2000.

La Madrid, Luis Figo a câștigat două titluri de campion și trofeul UEFA Champions League, în 2002. Trei ani mai târziu, Figo a plecat de la Real Madrid la Inter Milano, unde și-a încheiat cariera în 2009, după ce a luat patru titluri consecutive în Serie A. Cu naționala lusitană, a fost aproape de titlul continental în 2004, când a fost înfrânt chiar în finala de la Lisabona de marea surpriză Grecia, iar doi ani mai târziu, s-a oprit în semifinalele Cupei Mondiale din Germania, eliminat ca și la EURO 2000 de Franța lui Zinedine Zidane.

Figo este căsătorit cu modelul suedez Helen Svedin, pe care a cunoscut-o la un show de flamenco pe vremea când juca în Spania. Împreună, au trei fete, Daniela, Martina și Stella. Luis Figo își anunțase în ianuarie 2015 candidatura la președinția FIFA, dar a ieșit din cursă în luna mai, declarând că nu dorește să i se ofere puterea absolută.