Despre doi cavaleri ai fotbalului
16.05.2013, 13:35"Există un meci pe care nu-l putem câştiga niciodată, cel cu timpul care trece peste noi", spunea în 2005, în momentul retragerii de la Auxerre, legendarul antrenor francez Guy Roux.
Acesta petrecuse patru decenii la gruparea burgundă, pe care a promovat-o în prima ligă, a făcut-o campioană a Franţei şi a dus-o până în sferturile Champions League. Sunt performanţe uriaşe pentru o echipă dintr-un oraş mărunt din Hexagon şi care nu exista pe harta fotbalului francez până să-şi intersecteze destinul cu cel al lui Guy Roux.
În comparaţie cu el, Sir Alex Ferguson a pregătit aproape 27 de ani un club mare, căruia el i-a dat proporţii de gigant. Fergie a avut şase sezoane fără vreun trofeu, dar apoi a dat de cornul abundenţei.
Şi într-o parte şi în cealaltă, consecvenţa, răbdarea şi încrederea au fost elementele esenţiale la construirea unor instituţii respectabile şi a unor cariere impresionante. Auxerre, însă, aproape că a dispărut după retragerea creatorului său, în timp ce Man. United va avea viaţă şi fără managerul scoţian. Poate că va mai cunoaşte şi momente de cumpănă, dar va rămâne mereu în prim-plan, aşa cum se întâmplă acum cu Liverpool.
Cu siguranţă, şi suporterii lui Auxerre şi cei ai lui Man. United ştiau că la un moment dat va veni clipa despărţirii de Guy Roux şi Sir Alex, însă nu îşi doreau să o vadă vreodată. Asta şi poate pentru că îi considerau nemuritori, de nestrămutat. Şi unul şi celălalt au lăsat moşteniri greu de dus urmaşilor lor. La Auxerre, nimeni nu a putut să calce pe urme celui considerat un "Bourvil bourguigon", iar prăbuşirea a fost imediată.
La United, "diavolii roşii" aşteaptă începutul erei David Moyes. Un alt scoţian, tot din Glasgow, ca şi Fergie, care şi-a confirmat calităţile la Everton şi care are un avantaj foarte important spre deosebire de Sir Alex în momentul când păşea pentru prima dată pe Old Trafford. Moyes preia deja o campioană, în timp ce Ferguson a avut ceva de lucru să-i reamintească echipei sale că are pedigree de învingătoare. Iar David Moyes va trebui să o facă să nu uite vreo clipă acest lucru! Va reuşi?