Ali, UNICUL

Peste câteva zile, Muhammad Ali ar fi împlinit 75 de ani. Cu această ocazie, vă invit să ne reamintim de viața și cariera unuia dintre cei mai mari și mai charismatici sportivi ai omenirii.

„A fost singurul sportiv capabil să solicite și să obțină imediat audiență la toți liderii politici și spirituali ai lumii. Imaginați-vă pentru o clipă un atlet al secolului XXI care să ceară să fie primit de Papa, Dalai Lama, Fidel Castro, Nelson Mandela sau Saddam Hussein. Muhammad Ali a fost, poate, cel mai faimos om de pe Pământ.” Așa l-a descris revista Time pe cel mai mare boxer al tuturor timpurilor și, totodată, una dintre cele mai charismatice personalități a istoriei moderne. Născut Cassius Marcellus Clay pe 17 ianuarie 1942 la Louisville, Kentucky, în plină segregare rasială, el a devenit „un nume familiar, respectat și iubit atât în ghetourile din Asia de Sud-Est și în satele din Africa așa cum a fost aclamat și în ringul de la Madison Square Garden”, după cum a spus fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barrack Obama, la moartea lui Ali.

Cu strămoși sclavi, aceștia muncind pe plantațiile unui politician din Kentucky, fost ministru în Rusia sub președinția lui Abraham Lincoln, Cassius Clay a început boxul la vârsta de 12 ani după un eveniment frecvent mai ales în America acelor vremuri: s-a trezit cu bicicleta furată în timp ce era la un bâlci. Cum în apropiere se afla un polițist, tânărul Cassius a făcut o plângere și, de furie, a jurat că-l va rupe cu bătaia pe cel care i-a furat bicicleta, indiferent cine ar fi. Întâmplarea face că acel polițist, Joe Martin pe numele său, chiar antrena boxeri și producea și un show local de televiziune intitulat sugestiv Tomorrow's Champions. Martin i-a spus atunci: „Mai bine ai învăța cum să te lupți înainte de a provoca pe cineva la bătaie!” Acela fost momentul care a marcat nașterea sportivă a celui mai mare pugilist al tuturor timpurilor. A doua zi, Clay deja începea antrenamentele în sala lui Joe Martin, iar în același an 1954, a debutat în ring împotriva lui Ronnie O'Keefe, un boxer local, pe care l-a învins cu decizie unanimă. Calitățile sale erau atât de evidente încât până și directorul școlii unde învăța a scuzat rezultatele modeste ale lui Cassius Junior: „Într-o zi, cea mai mare apropiere a noastră de faimă va fi că l-am cunoscut pe viitorul campion mondial Cassius Clay sau că l-am avut elev!”

Drumul lui Clay spre glorie a fost foarte rapid datorită talentului imens: a cucerit de șase ori Mănușa de Aur în Kentucky și un titlu de campion național la amatori înainte de a lupta pentru medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960. Totuși, Cassius se temea foarte tare de zborul cu avionul și s-a gândit chiar să renunțe la deplasarea în Italia dacă nu putea merge cu vaporul. Până la urmă, a plecat spre Roma după ce și-a cumpărat o parașută second-hand pe care a ținut-o cu el pe toată durata zborului. În turneul olimpic, Clay nu a întâmpinat rezistență în primele trei meciuri până la finala cu polonezul Zbigniew Pietrzykowski, pe care a câștigat-o după o ultimă repriză devastatoare.

Întors în Louisville din postura de campion olimpic, Cassius Clay a trecut la profesioniști susținut financiar de un grup de 11 afaceriști prosperi, care i-au oferit un salariu de patru mii de dolari, la care se adăugau un bonus de 10 mii de dolari și împărțirea în mod egal a veniturilor de la fiecare luptă. Clay a debutat în boxul profesionist împotriva lui Tunney Hunsaker pe 29 octombrie 1960 în fața a șase mii de fani la Freedom Hall din Louisville. După victoria lui Clay, Tunney avea să declare: „Am încercat toate trucurile pentru a-l dezechilibra, dar era mult prea bun. Era rapid ca fulgerul și putea lovi din orice poziție fără a fi lovit. Într-o bună zi, el va fi campion mondial!”

Era începutul unei cariere fabuloase care a adunat 61 de partide la profesioniști, cu un bilanț excelent: 56 de victorii, dintre care 37 prin knock-out, și doar cinci înfrângeri.

Desemnat Sportivul Secolului de revista Sports Illustrated și Personalitatea Sportivă a Secolului de BBC, Cassius Clay a fost o voce care a s-a făcut auzită răspicat și dincolo de ringul de box. Implicat activ în lupta împotriva rasismului din Statele Unite, el a trecut la islamism pe 6 martie 1964, când a renunțat la numele său de sclav, după cum a declarat, și a devenit Muhammad Ali.

„În viața mea, au fost locuri unde nu puteam merge, unde nu puteam mânca. Am câștigat o medalie de aur reprezentând Statele Unite la Jocurile Olimpice, dar când m-am întors în Louisville, eram tratat în continuare ca un negru. Erau restaurante unde nu eram servit, iar mulți mă strigau tot <<băiete>>!” - Muhammad Ali

Tot în 1964, devine pentru prima dată campion mondial al greilor profesioniști, după ce îl învinge pe Sonny Liston. La 22 de ani, Ali era cel mai tânăr pugilist care ia centura supremă a greilor chiar de la deținătorul său. Pe 22 noiembrie 1965, avea să își apere titlul mondial în lupta cu Floyd Patterson, dar în martie 1967, după un nou meci în care și-a păstrat centura în fața lui Zara Folley, lui Muhammad Ali i-a fost retrasă licența de a mai boxa ca urmare refuzului de a se înrola în războiul din Vietnam. Totodată, a fost deposedat de titlul mondial și nu a mai putut boxa mai bine de trei ani și jumătate, până în octombrie 1970!

„Sunt America! Sunt partea pe care nu vreți să o recunoașteți. Dar obișnuiți-vă cu mine: negru, încrezător, arogant, numele meu, nu al vostru, religia mea, nu a voastră, obiectivele mele, nu ale voastre. Obișnuiți-vă cu mine!” - Muhammad Ali

Pe 8 martie 1971, la 29 de ani, Ali a luptat în prima „Bătălie a Secolului” împotriva lui Joe Frazier. A fost un meci pe care Muhammad Ali l-a pierdut prin decizie unanimă, aceasta fiind prima lui înfrângere la profesioniști. Pe 28 februarie 1974, la Madison Square Garden, Ali și-a luat revanșa în fața lui Frazier, care tocmai pierduse titlul mondial în fața lui George Foreman. Prin acest succes, el și-a căpătat dreptul de a lupta din nou pentru centura greilor profesioniști în celebrul meci cu Foreman de la Kinshasa, din 30 octombrie 1974, cunoscut drept „The Rumble in the Jungle”. Ali s-a impus prin knock-out și titlul mondial era pentru a doua oară în posesia sa. Un an mai târziu, Muhammad Ali a acceptat un al treilea meci împotriva lui Joe Frazier. Locul de disputare a fost tot unul exotic, iar confruntarea din 1 octombrie 1975 a intrat în istorie drept „Thrilla in Manila”. Într-o căldură sufocantă de 38 de grade Celsius, Ali a câștigat prin knock-out tehnic în repriza a 15-a o confruntare care a atras peste 700 de milioane de telespectatori din 65 de țări. Au urmat alte șase dispute în care și-a apărat titlul mondial înainte de a fi învins la puncte de Leon Spinks în februarie 1978, dar la finalul aceluiași an și-a recâștigat centura pentru ultima dată. Muhammad Ali și-a încheiat cariera cu două înfrângeri, în 1980 la Larry Holmes și în 1981 la Trevor Berbick. Mulți cred că ultimele bătălii din ring i-au adus și boala Parkinson, care l-a chinuit în ultima parte a vieții. Ali a rămas, însă, un simbol al libertății de expresie și a fost elementul-surpriză la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atlanta din 1996, unde a aprins flacăra olimpică, deși suferința sa era vizibilă. Cum a vrut să își amintească oamenii de el? A spus-o într-un interviu acordat revistei Playboy în 1975, când încă era în vârful carierei: „Acel negru care a fost campion mondial, care a avut umor și i-a tratat pe toți corect. Un om care nu i-a privit de sus pe care se uitau la el, care s-a ridicat în picioare pentru convingerile sale, care a încercat să unească toată omenirea prin credință și iubire. Și dacă e prea mult, mi-ar plăcea să fiu amintit ca un mare boxer care a devenit un lider și un campion al poporului său. Și nici măcar nu m-ar deranja dacă oamenii au uitat cât de frumos am fost!”

Muhammad Ali a încetat din viață pe 3 iunie 2016, la vârsta de 74 de ani.

„Ali nu va muri niciodată. La fel ca și Martin Luther King, spiritul său va continua să fie viu pentru întreaga omenire!” - Don King, promoterul numeroaselor lupte ale lui Muhammad Ali, printre care și celebrul Rumble in the Jungle