Zlatan și Balonul de Aur

Spune Zlatan Ibrahimovici că el nu are nevoie de un Balon de Aur ca să știe că este cel mai bun din lume. Tipic pentru Zlatan. Dacă n-ar fi zis asta, poate că aș fi fost un pic îngrijorat, poate că m-aș fi gândit că, ajuns la 32 de ani, zice-se vârsta de la care un bărbat începe să se maturizeze (începe, dar nu se știe niciodată când se încheie procesul respectiv, căci dacă ar fi să dăm crezare femeilor, niciodată nu se termină), Ibra a început să se vadă pe sine altfel decât până acum. Pentru că, el, Zlatan Ibrahimovici, e un tip diferit, trebuie să-l luăm ca atare, să-l privim așa cum e.

Problema lui Ibrahimovici nu e că nu va câștiga, probabil, niciodată Balonul de Aur. Am pus acel ”probabil” ca să mă asigur, căci cine știe. În principiu însă nu prea văd cum ar putea s-o facă. Și nu pentru că nu ar avea valoare. Oho, Ibrahimovici are valoare și încă multă. E unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria acestui sport, dar oare peste vreo 10-20 de ani va fi repartizat pe același etaj cu marile valori, gen Pele, Maradona, Zidane, Cruyff, Ronaldinho, Messi ori Cristiano? Asta e problema lui, sincer nu știu cât îl preocupă asta, e ceva însă care-l trage puțin în jos.

Unii spun că ar fi caracterul. Poate şi trecutul genetic al lui Zlatan are o mare importanţă în felul său de a fi, rădăcinile balcanice fiind în puternic contrast cu rigoarea nordică pe care o reprezintă. Zlatan pare într-o continuă rebeliune contra propriului interes, ceea ce n-ar fi o mare problemă totuși, problema apare doar atunci când această auto-rebelizare se îndreaptă împotriva intereselor echipei sale, fie ea de club ori națională. Ibrahimovici e capabil să țină în spate echipa, să marcheze goluri decisive, dar în același timp el nu pare dispus să accepte o integrare în anumite rigori tactice. Îl vedeți vreodată pe Zlatan acceptând ceea ce ce acceptă Rooney la Manchester United. Îl vedeți vreodată pe Zlatan sacrificându-se în folosul echipei? Eu, unul, nu prea. Zlatan poate da un gol magnific, iar peste două minute își poate lăsa, cu aceeași lejeritate, echipa în 10 oameni, pentru că s-a enervat cine știe din ce motiv, poate da un super gol cu capul, dar imediat va uita să țină prima bară, la un corner advers.

Imaginea contează foarte mult, nu doar în fotbal, oriunde. Imaginea e foarte importantă în decernarea Balonului de Aur, un trofeu, în paranteză fie spus, ce începe să devină deja un obiectiv ușor paranoic pentru fotbaliștii de valoare. Pare că de acest Balon depinde viitorul omenirii și al fotbalului, implicit. Zlatan și-a dat seama de asta. Dacă ar fi zis ”n-am nevoie de un Balon de Aur pentru a fi fericit” toată l-ar fi aplaudat. În fond, face ce-i place și mai e și plătit regește pentru asta. Pedalând pe ideea autoproclamării pe un tron pe care singur și l-a comandat, Zlatan a adus din nou în discuție latura complicată a caracterului său. Lumea nu-l mai aplaudă acum, ci zâmbește ușor malițios, ”da da, sigur că da, ești cel mai bun din lume”.

S-a vorbit despre plecarea lui de la Barcelona, s-a scris că Messi ar fi fost principalul motiv. Acel mesaj, trimis prin sms lui Guardiola, după un meci cu Getafe în deplasare ( pe care l-am și comentat la DigiSport, când Ibra a dat două goluri). ”Am înțeles, deja nu mai sunt important în echipa”, se zice că i-ar fi scris Messi lui Pep, în autocar, în drum spre aeroportul Barajas, deși era la câteva scaune în spatele antrenorului. Eu îmi amintesc bine cum juca Ibrahimovici la Barcelona. Părea totuși din alt film, în special atunci când echipa n-avea mingea și trebuia să facă pressing, chestie la care suedezul participa rar spre deloc. Poate dacă ar fi fost un altfel de caracter, Pep ar fi găsit o cale să-i împace pe cei doi, să-i facă să înțeleagă că e important să fie amândoi în echipă. Pep și-a dat însă seama că nu va putea să-l convingă pe Zlatan să joace pentru ceilalți, așa că nu s-a opus plecării lui. V-ați întrebat de ce oare Zlatan îl înțeapă doar pe Guardiola și niciodată pe Messi?

La final, încă o scurtă poveste despre Ibra. Are legătură cu cea de mai sus. Când a fost nevoit să-şi schimbe paşaportul, a trebuit să completeze, logic, un formular. Ajuns la anul naşterii, a trecut doar 81. Întrebat de ce n-a completat şi celelalte două căsuţe, a răspuns, în stilu-i caracteristic: “Doar n-o fi 1881, că n-am 130 de ani”. I s-a părut o glumă bună. Lui. Nu şi celui de dincolo de geamul ghişeului, care i-a returnat formularul, îndemnându-l să completeze căsuţele rămase lipsă: “Aici în Suedia avem reguli. Dacă nu le respectăm, sistemul nu funcţionează”.

Pentru Zlatan, regulile nu există. Există doar excepţiile. El e una. De multe ori, excepţiile se transformă în probleme. Când vâsleşti doar în slujba propriului ego, rişti să răstorni corabia. Nu poţi schimba direcţia vântului, dar poţi să-ţi ajustezi pânzele astfel încât să ajungi la destinaţie. Dar pentru asta trebuie să respecţi regulile căpitanului. Asta dacă nu cumva tu, ca matelot, te crezi mai important decât cel ce conduce corabia.