Seedorf și noul proiect al Milanului

Ac Milan a pierdut sâmbătă seară meciul de la Napoli. Nu asta e neapărat important, deși faptul că Napoli n-a mai bătut pe Milan de două ori într-un campionat de pe vremea când Maradona era zeul fotbalului, iar Serie A era cel mai puternic campionat din lume, poate că ar merita consemnat. De aceea îl și consemneze. Milan a pierdut la Napoli, dar mie mi se pare că arătat primele semne de viață din acest sezon. A arătat că există speranțe de viitor.

Clarence Seedorf a ajuns la Milan în plin război civil pentru supremație între Galliani și Barbara Berlusconi. Fiecare își dorea controlul pentru sine, într-o societate (așa le place italienilor să spună, ”societa”) în care, până acum, cuvântul lui Silvio Berlusconi era ultimul și era literă de lege. În paranteză fie spus, nu l-aș vedea pe Don Silvio chiar atât de marginalizat, cum pretind unii, chiar așa la pământ din punct de vedere financiar, cum pretind alții. De curând, grupul Mediaset, controlat de el, a dat o mare lovitură de imagine și a reușit să câștige, în fața atotputernicilor de la SKY, drepturile exclusive pentru Italia ale Ligii Campionilor, din 2015 până în 2018. Ceea ce nu e de colo.

Mă întorc la Seedorf. Mulți s-au întrebat de ce a renunțat la viața frumoasă din Brazilia pentru a se amesteca în vârtejul milanez. Cei ce s-au întrebat sau încă se întreabă n-au trăit ori nu înțeleg ideea de provocare. De moment. Mai pe românește spus, de tren ce poate trece o singură dată prin gara vieții tale. Se spune că destinul îți pune pe masă cărțile succesului, important e tu să ai inspirația s-o întorci pe cea care trebuie atunci când trebuie, căci mai important decât cartea în sine e momentul în care te decizi s-o joci. Seedorf s-a decis s-o joace acum. Milan e Milan, în orice moment s-ar afla, nu se poate refuza o asemenea provocare indiferent de cât de dulce ar fi viața ta în acel moment. Să aștepți un posibil moment prielnic în viitor nu e o opțiune pentru nimeni, căci acel moment s-ar putea să nu mai vină niciodată.

Spuneam că la Napoli am văzut primele semne de viață ale noului Milan marca Seedorf. Odată cu noile achiziții, Seedorf are mai multe variante la dispoziție acum, dar are și timp să vadă unde și cum mai trebuie întărit. Probabil că olandezul are în minte și acum cel mai de succes modul pe care l-a trăit ca jucător, acel 4-3-2-1 al lui Ancelotti, brăduțul de Crăciun cu care Milan domina Europa la mijlocul deceniului trecut. Dacă stăm să ne amintim, Milan a câștigat cu acest sistem Liga Campionilor în 2003 și 2007 și logic ar fi fost s-o câștige și-n 2004 și-n 2005, când două accidente au scos Milanul de pe listă, acel retur cu Depor după 4-1 acasă și acea repriză cu Liverpool, după 3-0 la pauză. E logic cred ca Seedorf să încerce să adapteze acel sistem la realitatea din lotul de azi. Care nu prea merită comparată cu ce era atunci, pentru că dezavantajul ar fi major.

La Napoli am văzut o timidă încercare de 4-3-2-1. A început cu De Sciglio fundaș dreapta și Abate în fața lui li cu Emanuelson în stânga. La pauză a schimbat, De Sciglio a revenit pe stânga și Abate a redevenit fundaș, căci în zona de mijloc exprimarea sa n-a prea fost coerentă. În zona fundașilor centrali cred că mai trebuie umblat și sînt convins că la vară se va întîmpla, căci Seedorf pare a avea o forță de persuasiune notabilă față de familia Berlusconi. În față apărării, Essien și De Jong ar trebui să preia rolurile lui Gatusso și Ambrosini, iar pe Montolivo, deși a fost rezervă la Napoli, eu unul îl văd cel mai apropiat de profilul de atunci al lui Pirlo. Până să intre Montolivo, Milan a avut mari probleme în a scoate coerent mingea din propria jumătate, căci nici Essien și nici De Jong, el mai ales, nu-s prea grozavi la capitolul pase curate.

Mai în față ar fi Kaka, elementul de legătură între vechiul și noul Milan. Mi se pare că Seedorf s-ar vedea pe sine în Taarabt, al cărui debut în Serie A pe un teren complicat a fost mai mult decât notabil. Mai e și varianta Honda în zonă, chit că eu l-aș vedea pe japonez ceva mai în spate în anumite meciuri, așa cum era Rui Costa prin 2003, alături de Pirlo și Gatusso, pentru a oferi echipei un plus de idei, de talent. Mi se pare că sună bine Essien-Montolivo, Honda-Taarabt, Kaka.

Apoi ar veni atacul. Șevcenko era omul în acea perioadă. Acum ar trebui să fie Balotelli. Aici am dubiile mele în legătură cu continuitatea lui Super Mario. Dar și cu posibilitatea ca el să-și asume acest rol, extrem de important. E în continuare prea răsfățat, cu un caracter pe care greu te poți baza și extrem de sinusoidal în prestații. Are și un anturaj, a se citi impresar, care-l predispune la conflicte, căci un fotbalist care până la vârsta lui a jucat la Inter, City și Milan, fără să se impună nicăieri, nu-i o garanție. Poate că ar fi mai bine să fie lăsat să plece și banii obținuți să fie investiți într-un atacant, nu neapărat tânăr, dar pe care să te bazezi în moment dificile și nu să te temi că te-ar putea lăsa oricând baltă.

Nu cred că Milanul lui Seedorf poate juca mai rău decât cel al lui Allegri din acest sezon. Cred că Seedorf are la dispozție această perioadă pentru a încerca să repare ce se mai poate repara. Dacă va reuși, va fi meritul lui, dacă nu va reuși, nu va fi vina lui. Cam și în această frază cred că trebuie căutat motivul pentru care a aceptat să preia acum echipa. Sezonul viitor însă va fi cel în care va trebui să-și foloseasă bine creditul pe care-l are în acest moment.