PSG între semnele de întrebare și cele de exclamare

Rar se întâmplă ca o ultimă etapă din faza grupelor Ligii Campionilor să aibă atât de puține în joc, să ofere atât de puține partide cu miză adevărată. Un Bayern-Atletico, de exemplu, ce trebuia să fie o finală pentru locul unu, s-a transformat mai degrabă într-un joc de pregătire, de genul celor de la International Champions Cup, duelul la distanță dintre Barcelona și Manchester City nu s-a mai produs, mai mult, catalanii s-au distrat în fața nemților de la Monchengladbach chiar cu o echipă experimentală. Doar grupa B, în care trei echipe se luptau cu șanse pentru prima poziție, ținea steagul sus, în vreme ce grupa A, unde lucrurile păreau clare, a oferit surpriza serii. Și asta pentru că PSG și-a continuat seria reprezentațiilor bâlbâite de când regizor al pieselor e Unai Emery.

Pe 29 iunie, în plin campionat european, analizam pe acest blog numirea lui Unai pe banca parizienilor. Și scriam așa: ”Suntem de acord că PSG avea nevoie de un antrenor cu o anvergură pe măsura celei pe care o are lotul, dar are oare Unai această anvergură?”.  Semnele de întrebare veneau de la stil, de la felul de a fi   al lui Emery, ce pare mai mult  tipul  de tehnician ce scoate performanțe de la echipe mai mici, pe care le formează el și le face competitive, cu jucători mai degrabă din al doilea etaj valoric.  La PSG  a găsit  un lot excepțional, un vestiar plin de ego-uri și caractere puternice, cu fotbaliști suficient de răsfățați, dar și niște aspirații pe care nu le-a mai avut în carieră. La PSG nu i se mai cere să câștige Europa League ci direct Champions League. Au trecut 5 luni de-atunci și mă tem că semnele de întrebare n-au dispărut, ba chiar s-au transformat în semne de exclamare.

Nu demult, pe pagina de facebook a colegului Adrian Soare aveam o dezbatere extrem de interesantă pe tema PSG în care mă arătam sceptic în privința posibilității ca spaniolul să fie antrenor al PSG-ului și în sezonul viitor. Am și mai multe rezerve acum, ba chiar cred în varianta, pe care n-o vedeam viabilă atunci, ca Unai să fie înlocuit chiar pe parcursul sezonului. Sigur, multe se pot întâmpla, fotbalul oferă destule momente de genul acesta (să ne amintim doar de Luis Enrique, aproape dat afară după acel episod ”Anoeta” din ianuarie 2015, al cărui traseu ulterior e arhicunoscut), dar senzația astăzi e că PSG nu merge deloc în direcția cea bună, iar duelul cu Nice de duminică seară poate fi extrem de important din punct de vedere al băncii tehnice.

PSG avea de jucat acasă cu Ludogorets, nu cu vreo forță a Europei așadar, și trebuia să învingă pentru a obține primul loc în grupă. Cam ăsta era obiectivul intermediar al campioanei Franței în acest tronson al sezonului. Obiectiv ratat cu brio, pe fondul unui joc ce n-a ieșit din tiparele altor prestații. O așezare confuză, un modul din nou schimbat în 4-2-3-1 după săptămâni întregi de 4-3-3, o apărare nesigură, un mijloc puțin creativ, un atac static și multe așteptări de la rezolvările individuale. PSG e dependentă astăzi de aceste realizări, din jocul colectiv ce funcționa pe vremea lui Blanc rămânând puține repere. De altfel, golurile parizienilor n-au venit ca urmare a  unor acțiuni bine construite, ci a unei faze fixe și a unei erori flagrante în apărarea oaspeților, una din puținele. Bulgarii nici n-au fost nevoiți să realizeze cine știe ce artificii, un presing bine făcut, o intensitate ceva mai mare a atacurilor la minge și un pic de atenție la declanșarea contraatacurilor fiind de ajuns pentru un rezultat de prestigiu. De asta și aveau nevoie, de fapt, bulgarii, al căror proiect ar trebui privit cu ceva mai multă atenție și de guralivi de pe la noi.

PSG va trebui acum să facă față unei trageri la sorți în care va fi plasată în urna a doua. Fără ca asta să însemne neapărat o dramă, căci o altă particularitate a acestui sezon de Liga Campionilor e dată de numărul destul de mare de favorite care au terminat sau vor termina pe locul doi. Va juca meciul retur pe teren străin, iar adversarul ar putea fi unul de calibru, gen Barcelona, Atletico, probabil Juve, Real Madrid sau Borussia Dortmund. Arsenal a fost beneficiara derapajului de pe ”Parc des Princes”, însă asta nu-l încălzește prea tare pe Arsene Wenger care sigur a descoperit că, deși a câștigat grupa, ar putea da din nou peste Bayern, coșmarul ultimelor sezoane europene.

Performera zilei de marți este Napoli. În singura grupă complicată, cu 3 echipe luptându-se pe două locuri, toate având șansele lor la prima poziție, napoletanii au învins la Lisabona și au terminat în frunte, obținând o calificare în primăvara Champions League la care visează încă de când a fost adus Rafa Benitez. Optimismul guvernează din nou la Napoli, căci succesul de pe ”Da Luz” vine imediat după cel cu Inter, dar acum e rândul lui De Laurentis să mute. Napoli și-a câștigat grupa și stă mai bine din acest punct de vedere chiar față de sezonul trecut, deși nu-l mai are pe Higuain, ba chiar n-are deloc un vârf de atac, după accidentarea lui Milik. Sarri și-a arătat însă priceperea, reușind să asambleze în atac un puzzle cu 3 oameni care au mai multe legături cu pasele decisive decât cu golurile, dar cu care a scos-o oarecum la capăt în această perioadă dificilă.

Două vorbe despre Barcelona. De fapt despre Arda Turan. Am analizat și sâmbătă, după Clasico, și marți la Fotbal European prestația turcului din meciul cu Real Madrid și spuneam că singura poziție în care Arda poate juca la această echipă a Barcelonei e în partea stângă a atacului, acolo unde joacă de regulă Neymar. Confirmarea a venit la partida cu Borussia Monchengladbach. Folosit în locul brazilianului, suspendat și accidentat în același timp, Arda a izbutit un hattrick ce-l așează pe același palier cu nume precum Messi, Eto o, Rivaldo, Ronaldinho care au bifat astfel de isprăvi în tricoul Barcelonei, în Champions League.