PEP GUARDIOLA ȘI STILUL CARE NU SE NEGOCIAZĂ

Scriam în avancronica semifinalei de pe ”Bernabeu” că-n astfel de partide, în această fază a Champions League, orice detaliu contează. Fie el cât de mic. Vă invit să vă amintiți faza din care Real Madrid marchează golul victoriei!

Mai exact momentul din care pleacă ea. Pleacă, v-ați amintit cred, dintr-o mare ocazie a lui Bayern. Ocazie venită după mai bine de un sfert de oră în care posesia campioanei Germaniei s-a situat undeva la 90 de procente, după un sfert de oră în care jucătorii Realului nu găseau soluții să iasă din jumătatea propriei jumătăți, după un sfert de oră în care centrul terenului devenise un soi de cortină de fier. Un sfert de oră la capătul căruia publicul de pe ”Bernabeu” începuse să murmure, acel murmur al marilor stadioane care e teribil, care te face, jucător al echipei gazdă fiind, să-ți tremure picioarele. Chivu mi-a povestit asta, la un moment dat, vorbind despre ”San Siro”. Pe ”Bernabeu” e la fel. Cu puțin înainea fazei de care vorbesc, Ramos greșește o pasă destul de simplă, încearcă să scoată undeva spre stânga, spre zona lui Cristiano, dar Cristiano era de negăsit în marea de tricouri roșii ce păreau mai multe, iar murmurul se transformase deja în ușoare fluierături.

Apoi a venit ocazia lui Kroos. O reluare simplă, la care Casillas nu cred că avea șanse, dar care izbește spatele lui Pepe. Apoi se declanșează contraatacul. Finalizat de Benzema, dar, vă invit din nou să revedeți faza!, plecat tot de la Benzema, care a avut marea inspirație, eu aș zice și personalitate, să țină puțin de minge și să nu reacționeze la primul instinct care, pesemne, îi solicita să o degajeze. A ținut-o, a ridicat capul și i-a dat-o lui Isco. Iar Isco a făcut același lucru. A așteptat, în stilul cel mai pur al lui Mesut Ozil, care-l enerva de cele mai multe ori pe Mourinho, adeptul tranzițiilor rapide, până când Cristiano s-a eliberat. Ceea ce a urmat, știți deja. Cursa colosală a lui Coentrao, pe care sincer nu-l credeam capabil de așa ceva, erorile în lanț ale lui Rafinha, Boateng și Dante, de poziționare, de decizie, de intervenție, pasa decisivă și apariția lui Benzema, ca să închidă o acțiune pe care el a început-o. Karim Benzema e, după părerea mea, cel mai bun atacant pe care acest Real Madrid al lui Cristiano și Bale îl poate avea.

Dacă Tony Kroos dădea gol la acea fază, e greu de spus ce s-ar fi întâmplat mai departe. Eu presupun că Bayern rezolva problema calificării încă din tur. E o presupunere, mă bazez pe cele 18 minute de dinainte și pe ideea, pe care am spus-o, scris-o și repetat-o de multe ori, că fotbalul e o stare de spirit. La 0-1, cu Cristiano absent, așa cum de altfel a fost cât timp a stat pe teren (mie mi-a amintit de Messi, dar ăsta e un alt subiect, cred că băieții ăștia doi au dus rivalitatea dintre ei prea departe și au ajuns la limita rezistenței fizice), cu publicul iritat și cu fotbaliștii lui Guardiola stăpânind mingea mi-e greu să văd alt scenariu. E însă unul SF, căci scenariul adevărat a fost cel petrecut pe gazon, nu cel imaginat.

Un detaliu îți poate da peste cap toată strategia. Asta i s-a întâmplat lui Guardiola. Am spus la Euro Fotbal, după meci, că Bayern a pierdut meciul pe mâna lui Pep. Îmi mențin părerea, dar ea nu se referă la stilul lui Guardiola. Această filozofie, pentru el, nu se negociază. Când a fost adus la Bayern se știa că ăsta e stilul lui, iar eu cred că de aia a și fost adus. Cei care se reped să critice actualul joc al lui Bayern și-l compară cu cel al lui Heynckes uită că Heynckes nu a fost dat afară ca să fie pus Guardiola (așa cum am crezut chiar și eu la un moment dat), ci a ales el să plece din motive ce țin de familie, de soție și pe care nu are rost să le comentăm. Pep a fost adus tocmai pentru că propunea un alt stil, iar asta însemna o nouă motivație pentru un grup de jucători ce tocmai câștigase totul. Guardiola a venit cu stilul lui, pentru că el nu e un oarecare, e un tip care a câștigat cam cât a câștigat și Heynckes, ba chiar ceva mai mult, având aproape jumătate din vârsta lui. Pep nu era un ucenic, un secund, care să ducă mai departe munca principalului, așa cum, de exemplu, a făcut Tito Vilanova la Barcelona cu munca lui Pep, atât cât a putut s-o facă.

Faptul că Guardiola a reușit să câștige campionatul în Bundesliga așa cum a făcut-o e o realizare foarte mare, pe care mulți o văd, eronat însă, banală. Știți de câte ori a repetat Bayern cîștigarea campionatului din 2000 încoace? O singură dată, în 2005 și 2006, cu Magath antrenor, un tip obsedat de pregătirea fizică și extrem de distant atunci când venea vorba de tactică. În paranteză fie spus, din 2000 încoace, Bayern a avut, până la Guardiola, 9 ocupanți ai postului de antrenor, ceea ce nu-i cea mai bună dovadă de stabilitate.

Revin însă la ideea de mai sus. Anume că Bayern a pierdut meciul, rămâne de văzut dacă nu cumva și calificarea, pe mâna lui Guardiola. Nu de mult scriam despre Pep că e antrenorul cu o mie de planuri. De data asta n-a fost. Să admitem că formula de start, cu Lahm în centru și Rafinha în bandă, a avut motivația ei. Dar s-a văzut destul de repede că nu funcționează. ”Omul cu o mie de planuri” a întîrziat foarte mult până a găsi un al doilea plan. Gotze și Thomas Muller au primit prea puține minute (Bayern a avut acea reacție de mare campioană la final cu ei doi în teren), mult prea târziu a realizat Guardiola că Ribery nu e în formă, iar Schweinsteiger e depășit constant de Modrici în zona centrală. Apropo de Modrici, uriaș meci făcut de el și de Xabi Alonso!
Și i-aș mai găsi o eroare lui Guardiola. N-o să comentez ceea ce a spus Beckenbauer. Are tot dreptul s-o facă, deși mie mi se pare că un pic vorbește din frustrare, pentru că pe el nu l-a întrebat nimeni atunci când a fost adus Pep, se spune că nici n-a știut și a aflat din presă, laolaltă cu toată lumea. Cred că Guardiola a greșit acum o lună, atunci cînd, după ce a devenit campion al Germaniei, a permis o relaxare a jucătorilor săi, spunându-le că acum trebuie să se concentreze exclusiv pe Champions League. În fotbal, o scădere și cu 5 procente a concentrării poate fi contraproductivă. Într-un fel, Guardiola plătește el factura transformării campionatului german într-un monolog bavarez, prăpastia existentă între Bayern și restul competiției fiind extrem de mare. Dar Pep trebuia să găsească metode de a-și ține echipa în priză și-n campionat, de genul recordurilor pe care le tot inventa la Barcelona, de exemplu.

Nu e drept totuși să vorbim doar de Guardiola și să nu pomenim nimic de Ancelotti. Care a câștigat duelul tactic miercuri seară. Pe undeva, lui Pep i s-a întâmplat ceea ce el însuși i-a făcut lui Mourinho, acum 3 ani: când credea că are toate răspunsurile, a venit Ancelotti și i-a schimbat întrebările la examen. Cu o lună în urmă, Ancelotti era criticat din toate părțile , după eșecul din Clasico, în campionat. Atunci a propus un stil de joc ce nu i-a folosit. L-a schimbat pe parcurs, iar în finala Cupei cu Barcelona și în turul cu Bayern a reactivat vechile obiceiuri ale echipei, acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Și cu Bayern modulul inițial, 4-3-3, s-a transformat de cele mai multe ori în 4-4-2, pe faza de apărare în special, care i-a permis o acoperire mai bună a spațiilor din teren, dar i-a și găsit lui Isco o poziție favorabilă. Spre deosebire de Guardiola sau Mourinho, Ancelotti e un tip maleabil, care nu ezită să-și schimbe strategia atunci când e cazul, chiar dacă asta înseamnă să-și recunoască erorile.

Mai e de jucat un meci însă. 1-0 e un scor bun pentru calificare, însă nici pe departe suficient. Bayern e o echipă rănită, iar faptul că, la Munchen, în mod normal vor reveni Cristiano și Bale aproape de forma maximă poate fi o mică bătaie de cap pentru Ancelotti. Cristiano și Bale sunt două bestii, dar a le cere să se apere și să atace cu aceeași intensitate timp de 90 de minute înseamnă a le scădea randamentul acolo unde sunt ei periculoși, pe contre.

Dincolo de rezultat, Ancelotti a recuperat starea de spirit în rândul jucătorilor săi. Pepe, Ramos, Coentrao, Carvajal au fost uriași, Xabi Alonso imens, Modrici de asemenea, Isco de asemenea. Cu o asemenea bază de plecare, cu două rachete pe benzi și cu Benzema inspirat în față, cu avantajul golului de pe ”Bernabeu”, Real e acum favorită certă la calificare, iar Gurdiola va trebui să scoate tot ce e mai bun din inspirația lui și a elevilor săi pentru a trece mai departe.