Manchester United între Van Gaal, Moyes și umbra lui Sir Alex 

Despre Manchester United am scris destul de puțin în ultima vreme pe acest blog. De fapt, mi se pare că absența din competițiile europene a determinat pentru clubul de pe ”Old Trafford” și o ușoară retrogradare în planul secund al comentariilor generale ce vizează fotbalul din Anglia. Dacă adăugăm aici și perioada de incertitudine la nivelul jocurilor și rezultatelor din Premier League, plus eliminările mai mult sau mai puțin premature din cupele naționale, găsim anumite explicații ale acestei ”ostracizări”.

Am un bun prieten care, cred, e cel mai mare fan român al celor de la Manchester United. Nu mă pretind a fi obiectiv în această caracterizare, posibil că se vor simți destui lezați de ea. Îi rog să nu se supere. Cel despre care vorbesc are marele avantaj de a locui în Londra de mai bine de 20 de ani și de a avea posibilitatea de merge la toate meciurile lui Manchester United, inclusiv cele din străinătate, inclusiv la cele amicale, inclusiv la ”nebunii” de genul unor turnee de pregătire peste mări și țări. Pentru că reușim rar să ne vedem în România, îmi tot spune să vin la un meci al lui Manchester United pe ”Old Trafford”. Aș merge cu drag, e de fapt ceea ce i-am și răspuns, dar aștept să fie un meci important, eventual decisiv, la care United să se lupte pentru ceva palpabil, nu doar pentru simple 3 puncte în clasamentul din Premier League. Pe ”Old Trafford” am fost (și am fost impresionat la vremea respectivă de această colosală arenă), orașul Manchester nu prea mă atrage, problema e că și meciurile cu adevărat importante au lipsit. Absența din Champions League e, din acest punct de vedere, un mare handicap. Un duel de genul celui cu Real Madrid de acum doi ani, ori chiar și cu Bayern de anul trecut ar fi fost un bun prilej de vizită, din păcate va trebui să mai aștept pentru asta.

Trecând peste această paranteză, să revenim la Manchester United. În curând se va face un an de la demiterea lui David Moyes, cu care șefii de pe ”Old Trafford” au fost destul de drastici, atitudine oarecum diferită de modul de lucru din fotbalul englez, dar și cu contractul extrem de larg, 6 ani, pe care scoțianul îl semnase în momentul în care se lăsase convins să devină succesor al lui Sir Alex Ferguson. Moyes n-a avut șansa lui Van Gaal de a cheltui sume colosale pe fotbaliști. Pesemne că e în mare parte vina lui, din nou revin la modul de lucru din fotbalul englez și rolul managerului, pesemne că a crezut prea mult în capacitățile sale și în posibilitatea de a scoate la fel de multe rezultate precum Ferguson cam cu același lot de jucători. Am spus-o la momentul retragerii lui Sir Alex, la Manchester United n-a fost o domnie obișnuită, ci un soi de dictatură, iar după orice dictatură lucrurile reintră greu în normal. Moyes n-a știut sau n-a crezut asta și a plătit.

În momentul ăsta, mi se pare destul de greu de făcut un bilanț al celor 9 luni de când Louis van Gaal e în fruntea echipei. În 9 luni, din păcate pentru Van Gaal și United, n-a fost zămislit nimic concret, doar ceva perspective și destul de multe semne de întrebare. În momentul ăsta, echipa pare implicată în lupta pentru titlu, dar cred că sunt puțini cei care chiar cred în această posibilitate. Revenirea în Champions League e văzută ca marele trofeu din acest sezon, iar o calificare directă, ceea ce ar însemna locul doi sau trei, fără bătăile de cap impuse de turul preliminar, ar deveni chiar un succes major dacă rivala din oraș, City, ar termina pe un loc inferior în clasament. Spre deosebire de Moyes, Van Gaal a fost un pic mai deștept și nu și-a asumat mai nimic pentru primul sezon. Era și destul de greu să promită marea cu sarea, căci el însuși s-a alăturat târziu noului proiect Manchester United, din cauza (sau datorită, depinde din ce punct de vedere privim lucrurile) parcursului Olandei de la Mondial. În acele zile în care un manager muncește pentru definitivarea lotului, iar un manager nou instalat caută să-și cunoască noul loc de muncă, Van Gaal muncea în Brazilia. De aici proabil și senzația că transferurile au fost făcute destul de bizar, destul de târziu unele, extrem de scumpe altele, ba chiar și oarecum nefirești în anumite situații, vezi de exemplu Radamel Falcao. Van Gaal a transferat scump, mult și cu destulă calitate, dar parcă n-a făcut-o în urma unui plan, așa cum face de regulă un antrenor tipicar. Partea bună a acestor transferuri e că respectiva calitate l-a ajutat să rezolve unele partide în care echipa nu funcționa, dar apărea valoarea individuală.

Când a fost numit la Bayern, într-o situație oarecum similară, după degringolada lăsată de gestiunea lui Jurgen Klinsmann, Louis van Gaal spunea în ”Bild”: ”Jucătorii au nevoie de câteva luni pentru a se adapta la ideile mele, pentru a mă cunoaște, pentru a înțelege ce pretind de la ei. S-a întâmplat asta și la Barcelona, și la Alkmaar, așa va fi și la Bayern”. Și așa a fost. La United, când a fost instalat, n-a mai zis asta, deși n-a promis nimic imediat. Dar se vede că a avut dreptate, căci a fost nevoie de câteva luni pentru ca, de exemplu, Ander Herrera, să priceapă ceea ce vrea de la el Van Gaal. Bascul a recunoscut într-un interviu dat acum vreo lună în ”El Pais” că-n primele luni traversa o stare vecină cu depresia fiindcă era în mod constant certat de Van Gaal. Acum, Ander Herrera pare element de bază în noul desen tactic al olandezului.

Am spus noul desen tactic. Asta e o altă problemă. În mai anul trecut, atunci când a fost oficializată numirea sa, scriam pe acest blog: ”nu cred că sistemul 4-3-3 e negociabil la Van Gaal”. M-am înșelat. Eram înainte de Mondial. Acolo a apărut acel sistem cu 3 fundași centrali al Olandei, zice-se pregătit special doar pentru meciul inaugural cu Spania, dar de care Van Gaal s-a îndrăgostit subit. Și pe care l-a folosit în primele săptămâni la United, cu rezultate mai mult decât discutabile. De fapt, senzația lăsată în acea perioadă era de permanent experiment. Au apărut apoi alte sisteme, până ce astăzi Van Gaal pare să fi revenit la prima sa dragoste, acel 4-3-3 pe stil olandez. E importantă această precizare, a stilului olandez, care e un pic diferit de 4-3-3-ul folosit de Barcelona în ultimii ani ori de Ancelotti într-o bună parte a sezonului trecut. De aici, din acele diferențe, apar și problemele lui Di Maria, excelent la Real în 4-3-3, cu multe dificultăți la United în acest sistem. Van Gaal nu e adeptul paselor între linii și nici al permanentei mișcări, mai degrabă preferă triunghiuri poziționale cu care echipa să avanseze.

Au fost 3 meciuri consecutive, cu 3 victorii, în care Van Gaal a trecut de la un 4-2-3-1 la un 4-3-3, cu Carrick punct fix în fața apărării, cu Ander Hererra și Fellaini lîngă el. Cazul belgianului poate fi discutat separat, dintr-un jucător ce nu-și găsea locul nici pe bancă, a devenit un punct fix, cam cum s-a întâmplat și cu Herrera. Mata și Rooney se simt și ei foarte bine în acest desen, problema e că Di Maria nu se simte la fel de bine, iar el costat 75 de milioane și nu e de colo. De văzut ce se va întâmpla când va reveni Van Persie, căci Van Gaal nu l-a jucat pe Falcao în această perioadă cu probleme pentru atacantul olandez, ci l-a mutat acolo pe Rooney, care mai are puțin și acoperă toate posturile în câmp la United. 

Di Maria e o problemă, Falcao e o altă problemă. Ambele vor trebui rezolvate în vară. Cred că Falcao va pleca. Pentru un fotbalist proaspăt ieșit dintr-o gravă accidentare (ruptura de ligamente încrucișate e o mare pacoste, căci necesită un timp lung de pauză și apoi de recuperare) a fost o mare greșeală venirea la Manchester United, într-un campionat pretențios și într-un oraș cu o climă imposibilă. Cu Di Maria lucrurile se mai pot schimba, deși pare și el, astăzi, pe picior de plecare. Mai sunt cîteva săptămâni în care, vezi situația lui Ander Herrera, Di Maria poate prinde ideile tehnicianului olandez. În fond, el era un soi de extremă la Benfica. 

Probabil că Manchester United va cheltui enorm și în această vară. Cred însă c-o va face cu mai mult discernământ. Plecând eventual de la această așezare 4-3-3 ce pare să prindă contur. Apărarea are urgențele ei, în special în centru. Hummels ar veni perfect acolo. Van Gaal are în față un campionat, 2015-2016, în care scuzele nu-i vor mai fi acceptate. Întrebare e dacă va reuși el însuși să-și gestioneze ego-ul, care s-a ciocnit de câteva ori cu al jucătorilor în această perioadă. Sir Alex își permitea multe, dar în spatele său stăteau trofeele câștigate. Moyes n-a avut timp să-și permită nimic. În dreptul lui Van Gaal stau zecile de milioane cheltuite, care-și cer dreptul la rentabilizare. Cu umbra lui Sir Alex și amintirea lui Moyes, Van Gaal e în fața celui mai complex sezon din întreaga lui carieră.