Hora de la United, un "tiki" fără "taka"

Atunci când Louis van Gaal a fost numit antrenor al lui Manchester United, am fost de acord, așa cum de altfel au fost foarte mulți la vremea respectivă, că este o mutare bună. Să ne reamintim contextul. United era implicată într-o criză majoră de identitate. Sir Alex Ferguson se retrăsese cu un an înainte, iar cel pe care chiar el îl desemnase succesor, David Moyes, părăsise și el clubul, urmare a rezultatelor proaste. Van Gaal era selecționerul Olandei, urma să meargă în Brazilia la Mondial (unde a izbutit o performanță mai mult decât notabilă), cariera sa de antrenor părea să-l recomande pentru un asemenea post, iar piața nu oferea, la momentul acela, prea multe variante viabile, mai ales după eșecul perioadei Moyes. Nu mai era loc pentru experimente pe ”Old Trafford”.

Mai 2014-Decembrie 2015. Un an și jumătate a trecut de la instalarea lui Van Gaal, iar realitatea acestor luni n-a arătat altceva decât un lung șir de experimente. Și o ultimă imagine, cea a eliminării din Champions League. Manchester United avusese o grupă facilă la tragerea la sorți. Pornită din urna a doua, United primise cel mai ușor cap de serie, PSV, o echipă rezonabilă din urna a treia, ȚSKA Moscova (puteau fi FC Sevilla, Roma, chiar și Șahtior) și o echipă într-adevăr grea din urna a patra, Wolfsburg. Curat ghinion, ce să zic! În loc de nemți puteau fi cei de la Astana sau Maccabi Tel Aviv.

Sper că ați sesizat totuși ironia. Nimeni nu s-a plâns de ghinion la tragerea la sorți, dimpotrivă, părea o oportunitate numai bună de a ieși din această grupă și a pătrunde în primăvară. Să nu uităm totuși că, așa în criză cum a fost pe vremea lui David Moyes, United tot a prins faza sferturilor de finală în Ligă. Ceea ce acum, într-o grupă pe care poate ar fi trebuit s-o câștige, nu s-a mai întâmplat. 

Erau destule problemele cu care se confrunta Louis van Gaal înaintea deplasării în Germania. De lot în primul rând, dar și de concept al jocului. Totuși, 7 rezultate de egalitate în ultimele 10 partide, din care 5 de 0-0, reprezintă o statistică mai mult decât concretă a unei stări de fapt. Echipa părea sigură în apărare, dar cu mari probleme în a-și crea situații de gol. Din punctul ăsta de vedere, meciul de la Wolfsburg a reprezentat un mare pas înainte, prin cele două goluri marcate, plus unul anulat destul de dubios. Dar a reprezentat și vreo doi pași înapoi, prin cele trei goluri primite.
În acest ritm de horă, problemele din jocul lui United au fost mai mult decât evidente. Construcția e destul de lentă și de multe ori previzibilă, ieșirea din apărare pare o corvoadă, iar creația, inovația, inventivitatea par concepte ce nu intră în vocabularul jucătorilor. Până și Juan Mata, fotbalist cu gleznă fină, pare contaminat cu acest virus al blazării, ca să nu mai spun că a și fost schimbat, într-o decizie absolut bizară a antrenorului olandez. Una din multele din această perioadă, semn că și el e intrat într-o spirală a dubiilor. N-am înțeles, de exemplu, de ce l-a retras pe Fellaini alături de Schweinsteiger, pe o poziție pe care belgianul o cunoștea din trecutul său, dar pe care n-o prea mai palpase demult. Fellaini a fost peste tot și pe nicăieri în această partidă, dădea senzația că fuge de minge, deși el trebuia să fie primul care să vină și să se asocieze, vezi Xabi Alonso, Busquets, Modric etc. Cred că Fellaini ar fi dat mai bun randament undeva în spatele lui Martial, căci are fizic și poate intimida apărarea adversă. Plasat în linia închizătorilor, belgianul l-a tras în jos și pe Schweinsteiger, care nu e totuși un număr 5, făcându-l pe neamț să bifeze cel mai prost meci pe care eu mi-l amintesc la el în Champions League. La toate astea adăugăm nesiguranța apărării, compartimentul considerat forte înaintea partidei, umilit însă de-a dreptul la acțiunea ce a dus la golul de 2-1.

Ca antrenor de la care au avut ce învăța și Guardiola, și Luis Enrique, și Mourinho, și Cocu și mulți alții, Van Gaal pare acum un Windows 7 într-o perioadă în care toată lumea trece la Windows 10. Posesia pe care o propune el ca bază a jocului este într-o viteză mult redusă față de Bayern sau Barcelona, două echipe ce se bazează pe același concept. E, dacă vreți, un tiki fără taka, pe care adversarii îl deslușesc repede. E totuși o lipsă de identitate a unui club uriaș care încă nu și-a revenit după plecarea lui Sir Alex Ferguson. În aprilie, cam când se apropia anul de când fusese instalat Van Gaal, anticipam pe acest blog că United va cheltui enorm în mercato. Mă gândeam însă atunci că o va face cu mai mult discernământ, după vara lui 2014 când s-au cheltuit sume uriașe. N-a prea fost așa. Au venit fotbaliști mulți, pe bani și mai mulți, dar echipa tot nu arată a fi capabilă să se bată pentru Premier League. Așa cum a făcut-o cea a lui Sir Alex eliminată tot în faza grupelor Champions League, în sezonul 2011-2012, de FC Basel (atunci a fost cu Oțelul în grupă, vă mai amintiți?!), care mai apoi s-a luptat cu City până în ultima secundă a ultimei etape, pierzând titlul, dar câștigându-l detașat pe cel din sezonul următor. 

Acum 25 de ani, Silviu Brucan prevestea 20 de ani pentru ca România să-și revină. Cifra, care ne-a enervat teribil pe toți atunci, se dovedește a fi foarte generoasă, se pare că mai trebuie puși 25 de ani. Când a plecat Sir Alex Ferguson, nimeni n-a crezut că trauma despărțirii va fi așa de greu de acoperit. ”Dictatura” lui Sir Alex, căci cam asta a fost la United (există și dictaturi bune, iată!), a lăsat în urmă un haos instituțional care i-a cam devorat pe toți cei care au venit în loc. Proiectul inițial al lui Louis van Gaal are 3 ani. Nu mai sunt însă așa de optimist, precum am fost la momentul numirii tehnicianului olandez, că-l va duce la capăt.