Gigantul salvat de David

Între Manchester United și FC Sevilla diferențele sunt, cred, clare pentru toată lumea. În sensul că e destul de limpede care dintre cele două grupări e gigantul, cine e David și cine Goliat în povestea asta. Manchester United e cel mai bogat club din lume, dacă e să ne luăm (și n-avem motive să nu ne luăm) după acel ”Money League” structurat de o prestigioasă agenție precum Deloitte & Touche, unde Premier League are 10 din primele 20 de poziții. FC Sevilla nu intră în top 20 (e în schimb Southampton, ca să avem dimensiunea exactă a banilor ce se învârt dincolo de Canalul Mânecii), astfel că duelul dintre cele două avea un clar favorit. Pe hârtie, căci pe teren, în prima manșă de miercuri, lucrurile au stat cu totul altfel.

FC Sevilla nu e o echipă mică. Nu e Basel, ca să facem comparație cu o altă grupare pătrunsă în primăvara Champions League. Are și clubul de pe ”Sanchez Pizjuan” palmaresul său, are trofeele sale din ultimii 12 ani, care nu-s puțin lucru. Mai apoi are orgoliul său și, nu în ultimul rând, are visele sale. Eu aș adăuga și publicul său, căci de fiecare dată când văd sau comentez un meci de la Sevilla sun încântat. Dar publicul nu joacă, o fac în schimb cei din teren. Nici aici FC Sevilla nu stă rău, are un lot bine echilibrat numeric și valoric, bine structurat și cu destule variante. Cu toate astea, FC Sevilla nu e Manchester United. Din nou mă văd nevoit să repet, nu e pe hârtie, căci pe teren, miercuri seară cel puțin, a fost mult peste.

M-am întrebat pe acest blog și pe facebook, după Chelsea-FC Barcelona de marți seară, dacă fanii lui Chelsea ar trebui să fie mulțumiți de jocul prestat de echipa lui Conte. În general, senzația a fost că da și că doar acea eroare din final a făcut ca Barcelona să plece neînvinsă de la Londra. Pun aceeași întrebare acum, după FC Sevilla-Manchester United, pentru fanii lui United, deși mă tem că răspunsul va fi complet diferit. Mă tem că fanii lui United n-au cum să fie mulțumiți de ceea ce a arătat trupa lui Jose Mourinho pe ”Sanchez Pizjuan”. Între Chelsea și Barcelona, echipa mare era cea catalană, care dincolo de anvergură îl mai avea și pe Messi. Era logic astfel să joace Conte așa cum a făcut-o. Mai sus am văzut că între United și Sevilla, balanța gloriei atârnă spre prima echipă, astfel că nu prea văd motive de satisfacție după o remiză fără glorie, în care Goliat a avut nevoie de David pentru a supraviețui.

A avut mai întâi nevoie de al său David. David De Gea a fost cel mai bun om al lui Mou miercuri seară. Fără el în poartă mă tem că rezultatul ar fi fost altul. Dar Goliat a profitat și de slăbiciunile adversarului David, luat ca un întreg. Dacă povestea de pe ”Sanchez Pizjuan” n-a avut finalul fericit al celei pe care o știm e și pentru că David din Sevilla a arătat miercuri aceleași lipsuri la finalizare pe care le-am tot văzut în acest sezon. O lipsă de concentrare în momentele esențiale din careul mic, o precipitare ce-mi spune că dacă Montella ar fi avut în lot un atacant care să nu ierte în fața porții (Suarez, Cavani, Lewandowski, Icardi, alegeți pe cine doriți) măcar un gol, ar fi dat. Și dacă l-ar fi dat, ar fi obligat și pe United să joace un pic altfel decât a făcut-o. Și decât cred că Mourinho a și plănuit s-o facă.

De ce spun lucrul acesta, ca să-l citez pe Ilie Dumitrescu? Pentru că așa este Mourinho. Ăsta e stilul lui și nu-l va schimba cred niciodată, indiferent ce fotbaliști va avea la dispoziție. Iar acum are din plin, cel puțin pe zona de atac. Cred că ar trebui să încetăm să ne mirăm de stilul lui Mourinho ori de stilul lui Simeone, cred că trebuie luați ca atare. Câtă vreme au fost angajați de cluburi prestigioase și câtă vreme își fac treaba acolo, judecățile noastre cred că ar trebui să fie mai ponderate. Mourinho a gândit strategic această partidă în perspectiva returului de pe ”Old Trafford”. Știa ce fel de adversar întâlnește, știa, sunt convins de asta, că adrenalina insuflată de public ar putea duce meciul pe o pantă periculoasă, știa, din nou sunt convins, care sunt calitățile și defectele celor de la Sevilla.

Astfel că a ales să joace ponderat, cu 3 mijlocași centrali, dintre care unul, găselnița serii acest Scott Mc Tominay, avea misiunea clară de a-l anula pe Ever Banega, creatorul jocului celor de la Sevilla. Accidentarea lui Ander Herrera i-a dat un pic planurile peste cap lui Mou, căci Paul Pogba a adus ceva mai multă prezență fizică la mijlocul terenului, dar mai puțină imaginație. Marcajul om la om la Banega n-a prea funcționat însă, iar Sevilla a mișcat mingea cu multă ușurință, ajungând extrem de repede în zona careului advers, doar că resursele băieților lui Montella se duceau încet încet, ca nisipul dintr-o clepsidră. Iar aici a încercat Mourinho să dea lovitura, cu acele schimbări din final, Rashford și Martial, portughezul căutând să profite de surplusul acestora de energie alături de Lukaku, un argument în sine de intimidare. Nu i-a ieșit lui Mou nici acest plan, i-a ieșit însă un 0-0 final care, fără să fie cel mai bun rezultat posibil în deplasare, îi oferă totuși prima șansă la retur.

FC Sevilla poate însă da marea lovitură, obținând în premieră o calificare în ”sferturi”. A văzut miercuri că se poate, iar acum nu mai are nimic de pierdut. O remarcă pozitivă pentru Vincenzo Montella, încă o confirmare că viața îți rezervă surprize plăcute chiar și atunci când nu prea mai crezi în ele. Dat afară de la Milan pentru că n-a putut închega o echipă din multele transferuri făcute în vară, Montella a primit o șansă poate nesperată. Dar iată-l pe italian cum din tehnicianul care enerva fanii Milanului schimbând meci de meci echipa de start a devenit unul care repetă până la obsesie un modul la Sevilla, cu Jesus Navas reconvertit profesional fundaș dreapta, spre un prim ”11” pe care-l știe acum toată lumea. Din erori se învață cel mai bine, nu-i așa?

Dar apropo de erori. Sunt convins că fanii Sevillei au plecat mulțumiți acasă miercuri seară, dar având, în același timp, o certă senzație de dezamăgire. David l-a avut în mână pe Goliat, dar l-a scăpat printre degete. Iar acum, pe terenul gigantului, bătălia poate fi copleșitoare.