Cu simpatie despre Villarreal și Marcelino

05.03.2015, 15:46
marcelino

Am așteptat să treacă meciul retur cu FC Barcelona, din Cupa Spaniei, pentru a scrie acest text. Deși n-are neapărat legătură. Am așteptat să văd ce va face Villarreal și-n această partidă, astfel ca tabloul să fie complet. N-a izbutit ”Submarinul Galben” să depășească Barcelona și să se califice, în sfârșit, într-o finală, dar asta cred că schimbă cu foarte puțin datele problemei.

Am spus la o emisiune Fotbal European că Villarreal e o echipă simpatică, una dintre acele echipe ale Europei cu care ai putea avea o empatie fără a însemna asta că ești neapărat un fan. Felul în care echipa lui Marcelino a jucat în sezonul ăsta, dar și-n sezonul precedent, merită consemnat și lăudat. Într-o lume a fotbalului în care banul contează și dictează, astfel de exemple de echipe cu bugete relativ mici față de coloși, dar care izbutesc să se lupte de la egal la egal cu ei, trebuie apreciate.

Paranteză. Mai nou, Villarreal e o echipă tare simpatică la noi pentru că a scos din Europa League pe FC Salzburg. Ceea ce ne aduce nouă posibilitatea ca, din sezonul 2016-2017 să putem înscrie două echipe în preliminariile Champions League.   Mai rămâne acum să găsim echipele alea două pe care să le înscriem la aceste preliminarii UCL. Din punctul lor de vedere, cei de la Villareal și-au făcut treaba. Nu pentru a ne ajuta pe noi, evident, ci pentru a se ajuta pe ei, pentru a-și continua creșterea. Din punctul nostru de vedere, rămâne de văzut. Paranteză închisă.

Înapoi la Villarreal. Nu s-a calificat în dauna Barcelonei, nici măcar n-a câștigat meciul, dar asta nu cred că schimbă imaginea pe care oamenii ar trebui s-o aibă față de această echipă. În decurs de o săptămână, Villarreal a izbutit să se califice mai departe în Europa League, în dauna unei echipe, Salzburg, deloc simplă, să scoată un punct pe ”Bernabeu”, cu o formulă de start foarte schimbată, și să terorizeze Barcelona într-un meci retur în care totul i-a fost împotrivă. 

Nu știu câte echipe din Europa care ar fi pierdut cu 3-1 prima manșă cu Barcelona, iar în retur ar fi primit gol după 100 și ceva de secunde, ar fi putut să se adune și să continue meciul în felul în care a făcut-o Villarreal. Poate și pentru că Barcelona lui Luis Enrique are un mod destul de bizar de a gestiona avantaje clare (vezi și repriza a doua cu Manchester City), însă Villarreal n-a lăsat impresia miercuri seară că meciul e gata nici măcar în minutele de după eliminarea lui Tomas Pina. Abia golul lui Suarez a calmat lucrurile din punctul de vedere al catalanilor. Plecând practic de la 0-1 în retur, Villarreal a continuat să-și facă jocul, a egalat, a pus presiune pe Barcelona, n-a lăsat-o să țină prea mult de minge. În prima repriză de pe ”El Madrigal”, Barcelona n-a prea mai existat după golul de 0-1 al lui Neymar, iar portarul Ter Stegen a atins mai multe mingi decât Messi, Neymar și Suarez, a fost mai mult jucat de colegi decât cei ”trei tenori” din față. Asta nu cred că ține de vreo nouă strategie de joc a lui Luis Enrique, cred mai degrabă că Villarreal a obligat pe Barcelona să joace astfel.
Să crezi după 1-3 în tur că se poate întoarce rezultatul, să crezi asta inclusiv la 0-1 în retur, să crezi la 1-1 că echipa poate da încă două goluri pentru a duce meciul, eventual, în prelungiri e un mod de a privi lucrurile. Dar să-i faci și pe alții să creadă asta e deja o victorie. Nu știu câți dintre cei care au văzut meciul de miercuri seară, inclusiv suporteri ai Barcelonei, aveau curaj la 1-1, până la eliminarea lui Pina, să garanteze că Barcelona nu poate pierde calificarea. Senzația transmisă din teren era că orice e posibil, iată așadar victoria pe care Villarreal a obținut-o fără să obțină victoria.

Ceea ce se întâmplă la Villarreal nu are cum să nu fie legat de antrenorul Marcelino Garcia Toral. Un tip liniștit, fără să iasă prea mult în evidență la meciuri, precum Unai Emery de exemplu, Marcelino face parte din categoria antrenorilor spanioli ”de tip Guardiola”. Amator al fotbalului de calitate, estetic, Marcelino a fost chiar în cărți pentru a prelua Barcelona în 2008, înaintea lui Pep, dar a fost și o variantă în 2012, atunci când Guardiola a decis să plece și când nu se știa dacă regretatul Tito Vilanova va dori să continue de unul singur. În 2008, atunci când Guardiola nu exista în lumea antrenorilor, Marcelino era un tip la modă în fotbalul spaniol, iar Johan Cruyff, a cărui influență în cadrul clubului catalan era foarte mare la acea vreme, vorbea și scria foarte frumos despre el. A avansat și numele lui Marcelino în discuțiile cu Laporta și Txiki Beguiristain, după decizia de a se renunța la Rijkaard, alături de cele ale lui Valverde (pe atunci la Espanol) și Guardiola. Dar Beguiristain îl voia pe Mourinho, iar Laporta, cel care avea să ia decizia finalmente, își dorea pe cineva care să fi avut ceva legături cu clubul catalan. Mai degrabă deci pe Ernesto Valverde (antrenorul de la Bibao de azi) care jucase două sezoane la Barcelona lui Cruyff. În cele din urmă a fost ales Guardiola, cu urmările care se cunosc, iar Mourinho, cu care Beguiristain negociase de mai multe ori, inclusiv la Cupa Africii, a mers la Inter. Cu urmările care iar se știu.

Pe atunci, Marcelino antrena pe Racing Santander. Iar înainte pregătise pe Recreativo Huelva. Nu era chiar o trambulină care să te arunce spre Barcelona, de acord. Însă cu Marcelino, Recreativo a fost revelația sezonului 2006-2007, practicând, după mulți, cel mai frumos fotbal din Spania. Era o întreagă dezbatare, căci campioană fusese Realul lui Capello, schimbat după doar un sezon tocmai pentru fotbalul urât pe care-l afișa, deși câștigase titlul. La Recreativo, care a încheiat sezonul pe locul 8, juca Laurențiu Roșu, dar mai erau pe acolo Santi Cazorla, Uche sau Sinama-Pongolle, căruia ”Marca” îi găsise porecla ”Pone Goles” după istorica victorie a lui Recre pe ”Bernabeu”, 3-0. În 2007-2008, Marcelino a dus pe Racing Santander pe locul 6 în Primera și în Cupa UEFA.

Pus în 2013 la Villarreal, pe când echipa era încă în Segunda Division, Marcelino a reușit să retrezească în oraș spiritul acelei echipe a lui Manuel Pellegrini, semifinalistă de Champions League. Va continua lupta în campionat, dar și-n Europa League, chit că a avut ghinionul să dea peste FC Sevilla, un adversar foarte tare. Villarreal reprezintă modelul ideal al clasei de mijloc. Ca și economia unei țări, și fotbalul unei țări e dezvoltat când are o clasă de mijloc bine structurată. Iar Spania chiar începe s-o aibă, chiar și după ce Atletico a făcut pasul spre categoria celor bogați. FC Sevilla, de care aminteam, Valencia, Villareal sunt doar trei exemple. Dacă va reuși să-l convingă pe Marcelino să rămână încă un sezon, dacă va izbuti să păstreze lotul de jucători și să aducă și alții pe lângă, Villarreal va fi un reper important în sezonul vitor. Nu spun că se va implica în lupta pentru titlu, dar cred că o va arbitra. Cât despre Marcelino, se vorbește despre el ca potențial înlocuitor al lui Vicente del Bosque la ”naționala” Spaniei, după Euro 2016.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Care este starea polițiștilor spulberați de un bolid de lux condus de un tânăr de 22 de ani
Care este starea polițiștilor spulberați de un bolid de lux condus de un tânăr de 22 de ani

Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...

Descarcă aplicația Digi24

  • 18:00 Live Premier League: Nottingham Forest-Tottenham
  • 19:00 Live Stirile Digi Sport
  • 19:30 Live Premier League: Wolverhampton-Manchester United
  • 20:15 Live Stirile Digi Sport
  • 20:30 Live Premier League: Wolverhampton-Manchester United
  • 21:30 Live Stirile Digi Sport
  • 22:00 Live Premier League: Liverpool-Leicester
  • 22:45 Live Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • Aston Villa v Manchester City - Premier League - Villa Park

    FOTBAL: Manchester City - Everton, 14:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Chelsea v Tottenham Hotspur, Premier League, Football, Stamford Bridge, London, Greater London, United Kingdom - 02 May 2024

    FOTBAL: Chelsea - Fulham, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Tottenham Hotspur v Manchester United - Carabao Cup - Tottenham Hotspur Stadium

    FOTBAL: Nottingham Forest-Tottenham, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Manchester City v Manchester United - Premier League - Etihad Stadium

    FOTBAL: Wolverhampton - Manchester United, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Rangers v Dundee, William Hill Premiership, Football, Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland, UK - 21 Dec 2024

    FOTBAL: St. Mirren - Rangers, 19:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Anfield, Liverpool on Saturday 14th December 2024. Liverpool's Mohamed Salah and Luis Diaz during the Premier League match between Liverpool and Fulham at Anfield, Liverpool on Saturday 14th December 2024. (Photo: Steven Halliwell | MI News) Credit: MI Ne

    FOTBAL: Liverpool - Leicester, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

"Și-a dat acceptul!" Lovitură de proporții: 25 de milioane de euro pentru Andrei Rațiu

andreiflorin10_1718366585_3390227093947172907_435385033

Logodnica lui Darius Olaru: "S-a încheiat!"

darius-olaru11

Gigi Becali nu s-a abținut nici de data asta! A dezvăluit alianță plănuită în secret în România

ID287323_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Oferta pentru Radu Drăgușin a venit înainte de Crăciun, Tottenham a luat decizia

Manchester City v Tottenham Hotspur, Premier League, Football, Etihad Stadium, Manchester, UK - 23 Nov 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media