Ce-l așteaptă pe Guardiola

Nu, n-o să mă refer în cele ce urmează la meciul cu Steaua de azi. Nici măcar la "dubla" cu Steaua. Nu mi se pare a fi meciul anului, căci, cu tot respectul pe care-l port clubului bucureștean, cred că șansele sale de reușită într-o dublă manșă contra lui City sunt foarte puține. Dacă există o echipă din România capabilă să ridice pretenții într-un astfel de duel și să aibă anumite opțiuni de a face surpriza, aceasta este fără discuție Steaua.

Stă în ADN-ul acestei echipe ca-n competițiile europene să se autodepășească și să uite de barierele valorice, dar chiar și-așa diferențele sunt mari. De aceea nu mi se pare meciul anului, această titulatură eu aș pune-o unei partide în care o echipă de-a noastră are șanse reale de a obține și altceva în afara unui prestigiu pe care oricum îl are și a unei consistente sume de bani din biletele de intrare. O să mă refer în cele ce urmează la Manchester City și la Pep Guardiola, despre a cărui aventură prin fotbalul englez încă n-am apucat să comentăm pe acest blog.

Guardiola e un antrenor care a apărut în fotbal ca un uragan. Sunt 8 ani de atunci, din care 7 sezoane pline, în care a obținut mereu cel puțin un trofeu. 1, 1, 1, 2, 1, 1, 1 sunt locurile ocupate în clasamentele din Primera și Bundesliga, la care se adaugă trofeu, semifinală, trofeu, semifinală, semifinală, semifinală, semifinală în Champions League. E limpede că aterizarea unui astfel de personaj în Premier League sporește gradul de interes și ridică nivelul de atenție cu care-i sunt urmărite meciurile. Va reuși Guardiola la City ceea ce a izbutit la Barcelona și Bayern? Are Guardiola la dispoziție jucătorii exponențiali pe care i-a avut la Barcelona și la Bayern? Va  izbuti  Guardiola să se adapteze realităților unui fotbal mult diferit de cele în care a activat până acum? Va putea Guardiola să se descurce într-o competiție feroce cu mai mulți tehnicieni de primă mărime față de sezoanele de până acum? Iată întrebări care-și așteaptă răspunsul, dar mă tem că nu-l vor găsi prea repede, eventual abia la finalul sezonului viitor, 2017-2018.

În paranteză fie spus, acest sezon de Premier League mi se pare unul de tranziție, al proiectelor de viitor. City are antrenor nou, United are antrenor nou, Chelsea are antrenor nou, iată dintr-un foc trei pretendente la titlu care ar trebui să aibă logice și explicabile dificultăți. Eu unul văd aici un ușor plus pentru Liverpool, căci proiectul Klopp a avut deja parte de rodaj, iar acum jucătorii par a înțelege ce vrea tehnicianul german de la ei. De unde și senzația pozitivă lăsată de "cormorani" în prima etapă, cu victorie pe "Emirates", în fața celui mai greu adversar dintre toate celelalte pretendente la titlu. Liverpool a fost mecanismul cel mai bine uns în această rundă inaugurală în care City, United și Chelsea au prezentat ceva sincope, Leicester n-a arătat a campioană, iar Arsenal n-a arătat a nimic.  
Revenind la Guardiola și la întrebările ce gravitează în jurul numirii sale la City, e limpede că jocul "cetățenilor" a început deja să se modeleze conform ideilor tehnicianului catalan. Despre problema lui Joe Hart am vorbit încă din primăvară, când am anticipat că Pep își va dori un alt portar. 

Acesta pare să fie, până la urmă, Claudio Bravo, de la Barcelona, care va ajunge pe "Etihad" în ultimele zile ale lui august, după ce problemele medicale ale lui Ter Stegen vor permite Barcelonei să-l utilizeze. Cu Sunderland, în runda inaugurală, am văzut o primă găselniță "a la Pep": Kolarov fundaș central. Pe modelul Adriano la Barcelona și Alaba la Bayern. Că a fost o idee premeditată o demonstrează plasarea lui Kolarov acolo în chiar primul "amical" al verii, cel cu Bayern de la Munchen. Și am văzut câteva automatisme devenite marcă înregistrată, fie la Bayern fie la Barcelona: Fernandinho coborât pe linia fundașilor centrali la începerea fazei de construcție (vezi Sergio Busquets), iar cei doi laterali, Sagna și Clichy, apărând mai mult spre centrul terenului (vezi Lahm și Alaba). Într-un sistem 4-1-4-1, Guardiola a plasat în spatele lui Kun Aguero un bloc format din doi fotbaliști creativi, Silva și De Bruyne, și alți doi de viteză, Nolito și Sterling, ambii pe picior schimbat. A fost o primă declarație de intenții din partea lui Guardiola, dar va trebui să așteptăm să aibă tot lotul la dispoziție, mai ales pe Gundogan și Sane, pentru a vedea ce și cum.
Filozofia de joc a lui Guardiola se ciocnește însă destul de contondent cu stilul britanic al multor echipe, în special al celor de pluton. Nu întâmplător, cu excepția lui Sir Alex Ferguson, trebuie să căutăm mult în urmă ca să vedem un antrenor englez care să fi  luat  campionatul. Există o  teorie, titlurile se câștigă în duelurile cu echipele mari, dar indiscutabil se pierd contra echipelor mici. De tip Sunderland, ca să luăm reper primul adversar al lui City din sezon. Teoria îi aparține lui Johan Cruyff, deci Pep ar trebui să și-o fi însușit temeinic. Împotriva rivalelor la titlu, City va avea dueluri mult tacticizate, chiar îndrăznesc să anticipez că puțin spectaculoase. Poate doar contra lui Liverpool să fie altfel, căci stilul "electric" al lui Klopp, tacticizat și el, fără discuție, e un pic diferit de al lui Mourinho, Conte, Ranieri, Pochettino, chiar și Wenger. Depinde însă mult cum vor fi gestionate confruntările cu restul lumii, dar și cu așa numita "clasă medie", tip West Ham United ori Everton.  

Alte semne de întrebare apar atunci când vine vorba de calitatea lotului și, mai ales, de identitatea echipei. La Bayern, Guardiola a găsit un lot fabulos, cel mai bun din Germania în mod clar, după unii chiar din Europa, astfel că "defilarea" din Bundesliga a fost logică. La fel de logice au fost și semifinalele de Champions League, căci la nivelul la care s-a ajuns azi o semifinală în această competiție a detaliilor e o performanță în sine. Mie mi se pare că, la City, Guardiola găsește o situație apropiată de cea de la Barcelona din 2008. Jucători buni, unii foarte buni, dar intrați într-un soi de letargie păguboasă, un fel de blocaj al ideilor. În 2008, Pep l-a inventat pe Sergio Busquets, l-a redescoperit pe Pique, l-a reinventat pe Messi, dar, cel mai important, a reușit să câștige încrederea nucleului dur al vestiarului, Puyol, Xavi, Iniesta. După ce, inițial, renunțase la Ronaldinho și Deco. În cartea sa, Ibrahimovic îl atacă pe Guardiola pe ideea că era ascultat "ca un profet" de Messi, Iniesta, Xavi, Puyol și ceilalți, dar cred că, de fapt, Zlatan i-a făcut lui Pep un mare serviciu, căci să convingi fotbaliști de calitatea celor amintiți e tare greu.  

Lotul de azi al lui Manchester City e bun, scump și bine garnisit la nivel de acoperire a posturilor. Are o sumă de fotbaliști foarte buni, vezi Silva, De Bruyne, Gundogan și-l are pe Kun Aguero, după mulți cel mai bun din Premier League. Dar e oare de ajuns? Toți cei amintiți, în ciuda unor titluri câștigate, n-au arătat că pot decide singuri un meci. Asta e de fapt ceea ce diferențiază un fotbalist bun de un "fuoriclasse" de tip Messi, Cristiano, Suarez, Ibrahimovic ori Bale. De aceea Mourinho și l-a adus pe  Zlatan, pentru a-l pune alături de Rooney și a crea un binom cu mentalitate de învingători. Aici este, cred, marea problemă a lui Guardiola. Faptul că n-are în lot astfel de personalități. Dar ăsta poate fi și un avantaj, iar transferurile făcute au sporit numărul de tineri aspiranți la titulatura de mari vedete.

Dacă va găsi o cale de înțelegere cu ei, Guardiola va putea ridica pe Manchester City la nivelul unui club cu identitate proprie. Ceea ce, în acest moment nu e. Parcă acesta e obiectivul principal pe "Etihad" într-un sezon de Premier League în care câștigarea titlului a devenit un obiectiv mai important chiar decât câștigarea Champions League.