Zvonuri

Suntem în vara lui 2000. Căldură mare, Trigoria, în birou Capello caută soluţii. AS Roma pierdea teren masiv în faţa marii rivale Lazio - noua campioană, iar noul sezon se apropia cu paşi repezi. "Eşti nebun! Pe cine crezi c-o să păcăleşti aşa?". Sunt vorbele directorului general Franco Baldini, adresate tehnicianului italian.

Capitolinii aveau nevoie de un golgheter veritabil, deoarece Marco Delvecchio şi Vincenzo Montella nu erau suficienţi decât pentru locurile 3-6. Pe loc, lui Capello i-a căzut cu tronc Gabriel Batistuta, eroul Fiorentinei, căruia fanii îi ridicaseră şi o statuie în faţa stadionului. Cu siguranţă "Batigol" nu putea fi adus pe mărunţiş din Toscana, dar cum îl convingi pe patronul Sensi să spargă banca pentru un jucător de 31 de ani, atunci când nici zecile de goluri nu par suficiente?

Soluţia a găsit-o, viclean, Capello. Pentru orice şef de club, dragostea fanilor chiar poate fi cumpărată! Iar antrenorul a profitat. L-a invitat la un prânz elegant pe Mario Sconcerti, editor al prestigiosului ziar roman "Corriere dello Sport". Baldini, mâna sa dreaptă, nu a lipsit de la masă. Pe fondul entuziasmului slab al fanilor Romei, decepţionaţi de lupta pierdută în faţa lui Lazio, subiectul prezentat de Sconcerti avea să facă mare vâlvă în oraş: "Uite care e treaba. Noi îl vrem pe Batistuta, dar nu e deloc ieftin. Şi patronul nu este dispus să cheltuie. Tu poţi să ne ajuţi. Fanii Romei vor să citească despre viitorul nostru mare transfer şi ei sunt singura noastră şansă de a-l convinge pe Sensi".

Sconcerti, din dorinţa de a impulsiona vânzările ziarului, a acceptat 'târgul'. S-au scris sute de rânduri, zeci de pagini şi mii de litere pe tema "Bati vine la Roma!". Posturile de radio au preluat informaţia, iar pe străzile oraşului nu se mai vorbea decât despre tridentul de aur Totti - Batistuta - Montella, care avea să aducă un nou titlu Romei. Situaţia a devenit ridicolă în scurt timp. AS Roma nici nu făcuse oferta, iar fanii începeau să se întrebe nervos de ce nu mai semnează odată argentinianul.

Dar o parte dintre ei au fost creduli. Şi şi-au declarat admiraţia pentru patronul Sensi, care a făcut un efort financiar consistent pentru a-l convinge pe Batistuta. Tot "Corriere" a subliniat în câteva rânduri proiectul promiţător demarat pe "Olimpico". Lui Sensi, se-nţelege, i-a plăcut la nebunie efectul. Fusese descurajat de faptul că Fiorentina a refuzat (râzând) oferta de 10 milioane pusă recent pe masă. Dar a revenit la negocieri.

Nu se putea face de râs, după ce lumea îl transformase în "patronul de vis" al echipei, iar Fabio Capello a pus punctul pe "i": "Fără jucători de calibru şi investiţii importante, nu îi vom putea depăşi niciodată pe cei de la Lazio". Trucul psihologic a funcţionat. Sensi şi-a dorit prea mult să fie adulat de oamenii din oraş şi totodată să-şi învingă marea rivală. Şi-a dorit asta prea mult, pentru a se mai uita la un milion. Sau două. Sau cinci. Sau zece.

La final de iulie, Fiorentina şi AS Roma băteau palma pentru un transfer de 24 de milioane de lire sterline, cea mai mare sumă plătită până atunci pe un jucător trecut de 30 de ani! Odată scoasă puşculiţa pe masă, Sensi nu s-a mai oprit. Au venit Samuel, Emerson, Zebina, Guigou şi Balbo, iar cheltuielile au trecut de borna de 50 de milioane de lire. Ce a urmat este istorie. AS Roma a cucerit în stil de mare echipă primul titlu după o pauză de două decenii, iar Don Fabio a mai trecut un examen al excelenţei, de această dată la timona capitolinilor.

Toată lumea a avut de câştigat. Fiorentina a scăpat astfel din impasul financiar care o bântuia, Batistuta a primit şansa de a lupta cu şanse reale pentru titlu, AS Roma şi-a găsit golgheterul, iar "Corriere" şi-a îmbunătăţit considerabil vânzările, dar şi imaginea în faţa fanilor giallorossi. Nu în ultimul rând, Franco Sensi, decedat în 2008, şi-a atras renumele "Binefăcătorul Romei", pentru generozitatea dovedită la începutul acelui sezon magic.

Revenim în 2013. Într-o perioadă în care presa iroseşte multă cerneală (electronică) prezentând transferuri probabile şi posibile, fanii resimt o frustrare evidentă atunci când perioada de mercato se termină şi doar trei sau patru contracte banale s-au semnat cu adevărat. Dar presa e vigilentă. Şi scoate în faţă atât negocierile reuşite, cât şi cele eşuate. Înainte de a acuza oamenii din fenomen de "malpraxis", microbiştii trebuie să se oprească în loc şi să se gândească un pic.

Jurnaliştii nu sunt doar acei oameni fără chip, care mint de dragul cifrelor şi transformă deliberat realitatea în ficţiune. Ei sunt cei care, uneori, reuşesc să transforme ficţiunea în realitate.