Când vrei un selecţioner şi primeşti patru

De ceva timp încoace trăiam cu senzaţia că toate conferinţele de presă ale noului preşedinte FRF sunt desprinse dintr-un teatru absurd, în care poanta ne scapă la final. Domnul Burleanu vorbeşte multe şi spune puţine, dar aceasta nu e neapărat o problemă vitală. Ne-am amuzat în ziua în care preşedintele ne-a chemat la FRF ca să vedem cum dă el 'noroc' cu Victor Piţurcă, pentru a ne mai spune apoi nişte nimic vreme de aproape un ceas.

Desigur, dincolo de amuzamentul provocat de discursul sterp al lui Burleanu, deciziile sale concrete sunt cele care rămân de discutat, iar ultima dintre ele se va dovedi a fi ori o mutare de geniu, ori o dovadă de maximă incompetenţă din partea FRF. Aşadar, am rămas fără selecţioner şi a trebuit să găsim soluţii. Am auzit cu toţii că s-a discutat inclusiv cu Bert Van Marvijk, vicecampion mondial în 2010. Discuţia n-a avut finalitate, dar preşedintele nostru a ţinut să ne liniştească şi în cele din urmă a rezolvat situaţia. Sigur, ce a făcut el este ca şi cum ţi-ai da gratis maşina unui necunoscut doar pentru că i s-a stricat carburatorul şi, deşi ţi-ai cumpăra o limuzină nouă, până la urmă ai alege să circuli cu tramvaiul, pentru că oricum tot acolo ajungi.

Ne-am dorit un selecţioner bun? Mai bine patru aşa şi-aşa! O dovadă că suedezii au fost mici copii cu "gemenii" Lagerback şi Soderberg, cunoscuţi drept cea mai mare anomalie în materie de antrenorat în fotbalul profesionist. Mai nou, aflăm că pentru rolul de selecţioner al României nu este nevoie neapărat de performanţe sau rezultate, ci doar de "dorinţa de a ajuta" şi de capacitatea de a vorbi corect şi frumos limba română. În cazul în care cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită de mentorul tricolorilor, există pentru orice eventualitate un staff plin cu secunzi rasaţi, care au "simţ analitic" şi o "acesiune profesională remarcabilă". Ştiţi şi voi, genul de lucruri care se scriu în CV, între studii şi hobby-uri.

În rest, să admitem că naţionala de tineret nu este un dulap vechi pe care-l poţi muta din sufragerie când vrei şi să ne minunăm de faptul că Viorel Moldovan primise iniţial o sarcină precisă, doar pentru a fi mutat din rolul iniţial şi aşezat într-un cu totul alt post. La doar o lună şi jumătate distanţă, alături de alţi doi (trei?) colaboratori care, în mare parte, vor avea cam acelaşi lucru de făcut. Inspirat? Poate. Plănuit? În niciun caz. Ridicol? Cu siguranţă. În fond, nu ştiu dacă cineva din ţara aceasta crede cu adevărat că patru capete şi patru personalităţi vor genera mai uşor armonia decât ar fi făcut-o un singur antrenor capabil.

Domnule Iordănescu, cu 10 microfoane în faţă ne-aţi spus pe un ton cald şi ingenuu că nu se pune problema să mai reveniţi la naţională, unde e nevoie de sânge proaspăt şi de metode noi, nu de nostalgii desuete. Din păcate, ne-aţi minţit când aţi spus asta şi ne-aţi minţit şi în momentul în care aţi semnat tremurând contractul cu FRF. Ne întoarcem în timp cu zeci de ani şi greşeala e bilaterală. Dar nici măcar asta nu deranjează atât de mult precum o face ipocrizia. Pentru că explicaţia este halucinantă: deci, reveniţi nu din orgoliu personal sau din ambiţie, ci doar pentru că FRF s-a rugat de dumneavoastră îndelung să veniţi şi să salvaţi dintr-o situaţie disperată naţionala, care mai poate rata calificarea la Euro doar dacă nu se prezintă la meciuri. Şi pentru ca scena ilară să fie completă, contractul celor 4 (patru!) selecţioneri se va prelungi automat în cazul calificării la CE din Franţa. În plus, se va adăuga şi o primă consistentă de obiectiv, pentru că nu-i de ici, de colo, să iei puncte în Feroe.

Şi vine momentul să întrebăm:

1. Chiar nu s-a găsit un singur candidat mai proaspăt, care să accepte misiunea pe termen lung? A fost neapărat nevoie să apelăm la un specialist care a stat mai mult prin Parlament decât pe un gazon de fotbal în ultimii 10 ani? În fond, banii nu reprezentau o problemă (şi-aşa clauza lui Piţurcă era doar mărunţiş prin conturile FRF, nu?), deoarece alesul ar fi primit patru salarii la un loc, conform situaţiei actuale. Şi curg numele: Contra, Rednic, Andone, Boloni, Olăroiu, Petrescu. Sau poate toţi deodată, dacă tot vrem să fim mai cu moţ decât restul lumii.

2. S-a mers pe modelul experienţei, la fel cum s-a întâmplat cu Luiz Felipe Scolari (Brazilia), Ottmar Hitzfeld (Elveţia), Luis Aragones sau Vicente del Bosque (Spania)? Dacă am compara, ar însemna că ne minţim singuri. Iar asta din simplul motiv că toţi selecţionerii amintiţi au obţinut mandate la naţionale pentru că: Scolari a câştigat Cupa Mondială şi 14 trofee în Brazilia, Hitzfeld a câştigat Champions League şi 5 titluri în Germania, Aragones a câştigat toate trofeele în Spania, iar Del Bosque are două titluri cu Real Madrid şi două trofee Champions League. 'Tata' Puiu? În 1986 a moştenit o echipă uriaşă a Stelei. Apoi, i-a avut pe Hagi, Popescu, Dorinel, Ilie şi Dan Petrescu din 1994 până în 1998. Le-a cam provocat dureri de cap grecilor, a lăsat Rapidul la retrogradare în 2000 şi lumea din zona arabă îşi aminteşte vag de numele său pentru nişte performanţe pe care, probabil, Reghecampf sau Olăroiu le vor depăşi în următorii ani. În rest? Vio Moldovan are o promovare în palmares, Isăilă două sezoane la 'profesionişti', iar echipele lui Ionuţ Badea n-au terminat niciodată mai sus de locul 14. Ce i-a recomandat pe aceştia mai mult decât pe alţii, în afară de salariul mic?

3. Cine va suporta consecinţele rezultatelor? E clar, în cazul în care Ungaria şi Grecia nu ne vor îngenunchea, o vom pune de-o masă lungă la conferinţa de presă, unde vom auzi ce campanie grea a trecut şi ce viitor glorios avem sub comanda caracatiţei de pe bancă. Dar dacă proiectul eşuează? Va fi mai mult vina lui Iordănescu, pentru modul în care a ghidat "copiii"? Sau va plăti Ionuţ Badea pentru lipsa de "simţ analitic"? I se va reproşa lui Isăilă încetarea "ascensiunii profesionale"? Sau se va considera că Viorel Moldovan nu şi-a pus în valoarea "spiritul de învingător"? Jucătorii de cine vor asculta? Ce influenţă exactă vor avea cei patru şi cum îşi vor împărţi sarcinile pentru a nu rata o calificare deja asigurată?

L-am văzut de curând într-un interviu pe Cosmin Olăroiu, ajuns la 45 de ani şi vorbind despre fotbal cu înflăcărarea unui puşti de 12, care abia şi-a pus primele ghete în picioare. Ajuns zeu acolo unde banii au o altă semnificaţie, Olăroiu a discutat pe larg la o cafea cu reporterul Digi Sport despre pedagogie, cărţi motivaţionale, metode noi de antrenament şi abilitatea în relaţiile interumane. Noi rămânem însă cu icoanele şi crucile. Pe care abia în ziua de azi am înţeles de ce e bine să le pupi, atunci când invoci norocul divin şi te foloseşti de oportunismul pământesc. Ce-ţi mai trebuie altceva?