Dragă Henrique,

04.11.2013, 14:52
Alexandru Ghiurcau

Bun venit în România! Sau, mai tradiţional, "bem vindo o Liga 1!". Alţii te-ar întâmpina direct cu "bem vin", dar o să te obişnuieşti treptat cu locul şi cu obiceiurile de aici. Până atunci, mă simt dator să te pregătesc, oarecum, pentru ceea ce te aşteaptă.

Mai întâi, când te-am văzut la joc, am râs pe înfundate. Nu de acel 2-7 cu CFR Cluj, Doamne fereşte. Nu. Am râs mai mult de negocierile transferului tău, pe care mi le-am închipuit chicotind. Cu siguranţă ţi s-a spus că Oţelul este o fostă campioană a României, călită prin focurile Europei. Ai văzut şi DVD-uri poate, dar te-ai convins între timp că echipa ta nu este tocmai un fel de Schalke a Germaniei. Asta e prima ţeapă pe care ai luat-o, dar, crede-mă, nu va fi ultima.

S-ar putea întâmpla chiar să nu-ţi primeşti salariul la un moment dat. E criză mondială. Sau, în orice caz, locală. Nu ştiu dacă ai avut timp să te informezi corespunzător, printre DVD-urile văzute cu Sârghi şi Paraschiv în grupele Champions. Partea bună e că eşti străin, deci sunt şanse mai mari să-ţi încasezi leafa, faţă de alţi colegi mai năpăstuiţi. Te va surprinde când şeful Narcis va spune la televizor că nu există nicio problemă cu banii, dar, mă-nţelegi, asta înseamnă de fapt managementul unui club de talie europeană. 

Să nu te mire dacă o să vezi galben pentru simulare la un fault grosolan suferit în careu şi nici atunci când vei marca din ofsaid. Arbitrajul nostru are o noţiune vagă şi se dă credit în egală măsură atât atacului, cât şi defensivei. E destul de simplu, totul depinde de cât de slab este arbitrul respectiv. Ştii cum e, uneori din spate pare fault, dar din faţă nu. Fineţuri dâmboviţene.

Ceva în mişcările tale îmi spune că o să devii un atacant important al campionatului. Dacă o ţii tot aşa, prin decembrie o să citeşti prin ziare că te vrea Steaua, singura echipă românească de care ai auzit înainte să vii aici. Dacă îi întrebi pe fraţii Andrey şi Elton, ei or să-ţi spună că nici Galaţiul nu e rău, mai ales că e situat ceva mai aproape de plaja din Mamaia. Atenţie totuşi pe acolo, că avem un primar care a "trosnit" un fotbalist mai obraznic. Ah, şi ca să-ţi alimentez curiozitatea, există în zonă un personaj celebru pe nume Gigi Becali. El e un fel de Nessie, monstrul din lac: toată lumea îl ştie, dar nimeni nu îl vede.

Altfel, bănuiesc că băieţii de la Oţelul sunt primitori, dar cuvintele pe care le-ai învăţat de la ei nu le spune şi mamei tale. Nu se cuvine. Nu cred că o să retrogradaţi, dar ai datoria faţă de tine să tragi pentru mai mult. Antrenează-te, nu bea (avem o presă drăcoasă rău) şi rămâi modest. Să ne-nţelegem totuşi, nu vei ajunge de aici în Premier League sau în La Liga. Fie vorba-ntre noi, fotbalul din România n-are chiar cea mai grozavă imagine. Cu puţin noroc însă, ai şanse să te transferi prin Ucraina sau Rusia, campionatele noastre favorite de export.

De acolo, numai cerul este limita pentru tine, chiar dacă, la 26 de ani, îmi imaginez că nu mai visezi cai verzi pe pereţii vestiarului. M-am hotărât să-ţi scriu scrisoarea asta abia pe 31 octombrie, de Halloween. La meciul din Cupă, contra Coronei, am văzut că te-ai deghizat în golgheter. Şi să ştii că îţi stă foarte bine.

Al tău,
Microbist

De același autor
Citeşte alte articole de Alexandru Ghiurcau
Digi24
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra
VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...

Descarcă aplicația Digi24

  • 16:30 Live Stirile Digi Sport
  • 17:00 Live Superliga: UTA Arad-Botosani
  • 17:45 Live Stirile Digi Sport
  • 18:00 Live Superliga: UTA Arad-Botosani
  • 19:00 Live Digi Sport Special
  • 20:00 Live Superliga: Politehnica Iasi-FCSB
  • 20:45 Live Digi Sport Special
  • 21:00 Live Superliga: Politehnica Iasi-FCSB
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC BOTOSANI - UTA ARAD SUPERLIGA SUPERBET (22.09.2023)

    FOTBAL: UTA Arad - FC Botoșani, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • ACF Fiorentina v LASK - UEFA Conference League 2024/25 League Phase MD5

    FOTBAL: Fiorentina - Udinese, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:FCSB-POLITEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (17.08.2024)

    FOTBAL: Poli Iași - FCSB, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FC Internazionale v AC Milan - Serie A, Italy - 22 Sep 2024

    FOTBAL: Inter - Como, 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Screenshot 2024-12-22 123217

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

UK: Rangers v Dundee, Scottish Premiership at Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland on 21 December 2024:

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

Rangers v Dundee, William Hill Premiership, Football, Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland, UK - 21 Dec 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media