Calitate

Că fotbalul e nedrept, asta a aflat-o demult. Ce frumos ar fi fost să câştige în faţa lui Liverpool, o Cupă UEFA în care nimeni nu credea, dar care părea că nu poate ajunge în altă parte decât în vitrina lui Deportivo Alaves...A fost 4-5 şi fotbalul s-a arătat capricios cu echipa lui Contra.

Cel mai bun fundaş dreapta român al ultimului deceniu a aflat din nou că fotbalul e nedrept, în toamna lui 2001. Atunci şi-a murdărit genunchii în noroiul din Ghencea, iar noi toţi am fost acolo, alături de el. 1-1 cu Slovenia, la Mondiale mergeau ei, "tricolorii" rămâneau doar cu lacrimile. Doamne, "Guriţă", cât am mai plâns. Au trecut 10 ani şi parcă îndrăznim să cerem puţin noroc la schimb.

La Ploieşti se respiră fotbal. Poate cel mai sincer joc de fotbal pe care l-am văzut în Liga 1, de la Steaua lui Reghe încoace. Este o reţetă simplă, care a convertit milioane de microbişti de-a lungul timpului. Viteză, tehnică, posesie progresivă, centrări, sprinturi, totul într-un desen geometric perfect.

Totul începe cu Geraldo. E elegant, parcă are şi nume de fotbalist, a fost regretat de mulţi la Steaua şi dă senzaţia că ar face faţă la un nivel mai înalt. În Europa League cu el! Brazilianul e prima linie de atac şi ultima linie defensivă, deşi asta poate sună a clişeu. Pasează mereu în faţă, spre centru sau în lateral. Pe "aripi", Guilherme şi Sony desfac apărările. Au viteză, haitianul chiar şi tehnică. Centrările lor nu sunt mereu periculoase, dar produc măcar două ocazii de gol pe meci. E ceva, când te gândeşti că sărmana Corona Braşov încă nu şi-a creat atâtea faze în trei etape. Când fundaşii laterali au mingea la picior, toţi ochii ar trebui să se mute în zona centrală. Pentru că Petrolul are închizători mai tehnici decât play-makerii altor echipe din Liga 1! Iar asta reflectă un singur lucru: calitate.

De Lucas, Boudjemaa şi Mustivar se află exact în momentul şi la locul potrivit. Suficient de maturi pentru Petrolul, suficient de necopţi pentru a alerga cu sufletul fiecare metru de gazon. Citesc bine jocul, iar mingea pleacă din picior doar unde vor ei. Valoarea lor permite Petrolului să atace non-stop şi să nu fie presată niciodată. Iar poezia abia acolo începe. Nimeni nu mai are în campionat un jucător care protejează mingea la fel de bine ca Teixeira şi, totodată, nimeni nu mai are un puşti răsfăţat la fel de talentat ca Grozav. Apoi vin vârfurile. Hamza ştie bine din gleznă, iar Abel Camara s-a bătut deja cu FC Porto şi Benfica, deci poţi să-l pui la treabă în România. Ferebory e tânăr şi n-are (încă) fizic, dar judecă bine fazele şi are execuţii. "Bokila 2"? Poate chiar mai feroce. Lacina Traore? Da, parcă mai degrabă. Şi mai au şi ei "Bourceanul" lor, dar îl cheamă Hoban. Şi un portar agil cum rar s-a mai văzut prin liga noastră, Pecanha.

La final rămâne Contra. Cel care a fugit din Spania de dorul înjurăturilor mioritice. În 2012 a lăsat un contract călduţ pentru un campionat fierbinte şi a câştigat un trofeu important cu o echipă uitată, cândva, prin divizia B. A câştigat Cupa în faţa pretenţioşilor "clujeni", dar nu oricum. I-a silit pe favoriţi să-şi arate neputinţa în fiecare dintre cele 80 de minute în care CFR-ul a trebuit să atace, în căutarea egalării. Se putea juca până-n august, tot 1-0 se termina.

Acum, Petrolul ne reprezintă în Europa, dar nu ştim pentru cât timp. Contra a adus jucători, rezultate şi imagine la Ploieşti, dar cel mai important lucru e următorul: a adus o identitate a jocului la Petrolul, un tipar care garanteză fotbalul pozitiv, îndreptat spre marcarea golului, nu doar spre evitarea lui. 

Observ că numeroşi colegi de breaslă sunt tentaţi să scrie despre antrenorul Contra. Sunt tentaţi să scrie despre el şi despre Petrolul. Este ceva ce te cheamă alături de "lupi", ceva ce te îmbracă în galben de când deschizi televizorul. Recunosc, mie nu-mi vine neapărat să scriu, ci mai degrabă să mă uit. La ei. Îmi plac meciurile Petrolului pentru că sunt vii, au nerv, au ocazii, au şuturi şi au goluri. Se văd schimbările tactice pe gazon, nu doar pe tabla din vestiar, iar asta spune multe despre exprimarea jucătorilor. În circumstanţele potrivite, este fotbalul care poate duce o echipă cum este Petrolul până pe locul 1.

Dar un singur lucru poate 'dinamita' totul. Un singur moment. Ziua în care Contra se va decide că este prea bun pentru fotbalul nostru. Comportamentul său vulcanic ne spune că mai are de stat pe aici până va fi gata să se bată cu lorzii Europei. Dar jocul construit de el la Ploieşti ne mai indică ceva. Cred că un parcurs european consistent ar face mai mult rău Petrolului! Scouterii de afară îl vor fi ochit deja pe Contra, iar un contract în vest i se va aşterne rapid pe birou, având în vedere CV-ul bogat, dar şi legăturile pe care "Guriţă" şi le-a cultivat în timp.

Va pleca de la Petrolul aşa cum se mişca şi odinioară pe teren, pe vremea când avea ca responsabilitate doar flancul drept, nu întreg dreptunghiul verde. Din alergare, te lăsa în spate fără să-nţelegi nimic. Ca o furtună violentă, în urma căreia rămâneai năuc. Până atunci, el ştie ce are de făcut. Şi "lupii" săi la fel. L-am auzit recent cum se plângea de ghinioane: "Dacă fotbalul e drept cu Petrolul, probabil pe viitor vom avea jumătate de ocazie și o să batem cu 1-0!". Nu e nimic meschin în asta, ci doar o sete nestăvilită de victorii şi de succes.

Da, poate că e timpul să fim şi noi norocoşi, nu doar melodramatici. Poate că am îndurat destule în timp şi ne ambalăm atât de tare în fotbalul ăsta perfid, în care nu câştigăm niciodată nimic. Poate că e timpul să jucăm şi noi hidos şi să câştigăm cu 1-0, dintr-un penalty acordat greşit, în minutul 90+4. Dar, sincer, crede cineva că Petrolul va juca urât la Arnhem?