Un fost star din NBA, exclus din echipa naţională pentru că a semnat cu ŢSKA Moscova
articol scris de Digi Sport31.03.2022, 19:46
Baschetbalistul Jonas Jerebko (35 de ani) a fost exclus din naţionala Suediei, la o zi după ce a semnat cu ŢSKA Moscova, pe fondul invadării Ucrainei de către armata Rusiei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jonas Jerebko, suedez cu rădăcini ruse
Jerebko este singurul suedez care a jucat în NBA. A stat zece sezoane (2009-2019), la echipele Detroit Pistons, Boston Celtics, Utah Jazz și Golden State Warriors.
Federația Suedeză de Baschet i-a transmis lui Jonas Jerebko că decizia de a juca în Rusia este “împotriva valorilor Federației, pe fondul poziției clare față de Rusia”.
“Ca jucător al echipei naţionale, reprezintă baschetul suedez”, a subliniat Federația Suedeză de Baschet, într-un comunicat în care a anunţat excluderea lui Jerebko.
- Participarea sportivilor din Rusia și Belarus la competiții, precum și echipele din aceste țări, au fost interzise în mai multe sporturi. Comitetul Internațional Olimpic a recomandat federaţiilor să analizeze posibilitatea suspendării ruşilor şi bielorușilor, ca urmare a sancțiunilor internaționale impuse Rusiei și Belarusului.
Jonas Jerebko a jucat ultima dată pentru Suedia în luna februarie, în meciul cu Croația, din calificările pentru Cupa Mondială. La acea partidă, Federația Suedeză și jucătorii și-au exprimat susținerea pentru Ucraina, pe fondul invaziei ruse.
Galerie Foto
Tatăl lui Jonas Jerebko este rus, iar baschetbalistul născut în Suedia a mai jucat în Rusia, la Khimki Moscova, între 2019 și 2021.
ȚSKA Moscova a fost exclusă din Euroliga de baschet, ca urmare a invaziei militare ruse din Ucraina.
Etichete: rusia , nba , suedia , tska moscova , jerebko , jonas jerebko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...