Transfer spectaculos realizat de Barcelona. "Sunt foarte bucuros să anunț că mă întorc acasă!"
24.02.2021, 12:47Pau Gasol (40 ani), marea vedetă a baschetului spaniol, revine după aproape două decenii la FC Barcelona, la care va evolua până la finalul sezonului, informează AFP.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
"Pau Gasol revine la Barca. Şi va rămâne până la 30 iunie 2021", a anunţat gruparea catalană într-un comunicat.
Transfer spectaculos realizat de echipa de baschet FC Barcelona. Pau Gasol revine acasă!
"Sunt foarte bucuros să anunţ că mă întorc acasă şi că mă voi alătura în curând Barcelonei. Vreau să pun calităţile şi experienţa mea la dispoziţia clubului, într-un moment cheie al sezonului", a precizat Gasol în comunicatul de presă postat pe contul de Twitter al clubului.
Potrivit presei spaniole, Barca, care căuta un pivot încă din vara trecută, a urmărit cu atenţie evoluţia fracturii la piciorul stâng, care l-a ţinut de Gasol departe de terenul de joc timp de aproape doi ani.
El va lucra sub comanda antrenorului Sarunas Jasikevicius, alături de care a jucat la echipa "blaugrana" în urmă cu 20 de ani, urmând să fie coechipier cu interul Nikola Mirotic, fostul său coleg de la Chicago Bulls şi Milwaukee Bucks, în NBA.
Pau Gasol a jucat din 2001 în NBA
Pau Gasol va putea evolua în Euroligă alături de Barca, care are la dispoziţie până miercuri să înscrie un recrut care nu a disputat niciun minut în actualul sezon al celei mai importante competiţii continentale intercluburi.
- Pivotul spaniol a evoluat începând din 2001 în prestigiosul campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), la Memphis Grizziles (2001-2008), Los Angeles Lakers (2008-2014), Chicago Bulls (2014-2016), San Antonio Spurs (2016-2019) şi Milwaukee Bucks (2019).
Gasol, care a adunat 208 selecţii în reprezentativa ţării sale, speră să îşi încheie cariera la Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate până vara acestui an din cauza pandemiei de coronavirus. Ar fi a cincea sa participare la Jocuri, după ce a luat parte la cele de la Atena 2004 (locul 7), Beijing 2008 (locul 2), Londra 2012 (locul 2) şi Rio 2016 (locul 3).
Agerpres
Etichete: barcelona , pau gasol , barcelona - pau gasol.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...