Suma amețitoare cu care a fost vândut un tricou purtat de Michael Jordan
articol scris de Digi Sport05.12.2020, 13:25
Un tricou purtat de legendarul baschetbalist Michael Jordan a fost vândut cu suma record de 320.000 dolari cu prilejul unei licitaţii la Beverly Hills, a anunţat organizatoarea evenimentului, Julien's Auctions House, citată de DPA.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Conform sursei citate, suma de 320.000 dolari este un record pentru vânzarea unui tricou al lui Michael Jordan, în prezent proprietarul echipei de baschet Charlotte Hornets.
Un tricou purtat de Michael Jordan, vândut pentru 320.000 de dolari
Este vorba de un tricou purtat în anul 1984 la Chicago Bulls. Jordan a fost primit în Naismith Memorial Basketball Hall of Fame în 2009, după o carieră de 15 sezoane la Chicago Bulls, cu care a câştigat de şase ori NBA, şi la Washington Wizards.
La aceeaşi licitaţie, un tricou purtat de fostul preşedinte Barack Obama, pe când juca în echipa liceului Punahou din Hawaii a strâns 192.000 dolari. Suma reprezintă un record mondial pentru vânzarea unui tricoul de liceu scos la licitaţie.
Alte două articole sportive, aparţinând superstarului NBA Le Bron James şi fostului jucător de fotbal american Colin Kaepernick, s-au vândut fiecare pentru suma de 128.000 dolari.
Un tricoul al starului Kobe Bryant, decedat într-un accident de elicopter în ianuarie, şi-a schimbat proprietarul pentru peste 38.000 dolari.
De asemenea, o torţă olimpică de la JO 1984 de la Los Angeles a fost adjudecată în schimbul a peste 22.000 dolari.
AGERPRES.
Etichete: nba , michael jordan , tricou michael jordan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...