LeBron James a devenit cel mai bun marcator din istoria NBA! Michael Jordan, doar pe locul cinci
articol scris de Digi Sport13.02.2022, 14:00
LeBron James, vedeta lui Los Angeles Lakers, a devenit sâmbătă cel mai bun marcator din istoria Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) luând în calcul atât sezonul regulat, cât şi meciurile din play-off, după ce a depăşit recordul stabilit de Kareem Abdul-Jabbar, fost jucător al aceleiaşi echipe, în anii 1970 şi 1980.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înscriind 26 de puncte în meciul pierdut cu 117-115 în faţa lui Golden State Warriors, James a ajuns la total de 44.152 de puncte, adică trei unităţi mai mult decât Abdul-Jabbar. Acesta din urmă, care a jucat şi la Milwaukee Bucks, rămâne pe primul loc în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria ligii în sezonul regulat, cu 38.387 de puncte, fiind urmat de Karl Malone (36.928 puncte) şi LeBron James (36.526 puncte).
LeBron James scrie istorie din nou!
"LBJ" nu a putut împiedica însă eşecul echipei sale, el ratând două din cele trei aruncări libere pe care le-a executat când mai erau două secunde de joc.
Cu 26 de victorii şi 31 de înfrângeri, Lakers este acum pe locul 9 în Conferinţa de Vest.
Top 10 al celor mai buni marcatori din istoria NBA:
- LeBron James, 44.152 puncte
- Kareem Abdul-Jabbar, 44.149 puncte
- Karl Malone, 41. 689 puncte;
- Kobe Bryant, 39. 283 puncte;
- Michael Jordan, 38. 279 puncte;
- Dirk Nowitzki, 35. 223 puncte;
- Wilt Chamberlain, 35. 026 puncte;
- Shaquille O’Neal, 33. 846 puncte;
- Tim Duncan, 31. 668 puncte;
- Hakeem Olajuwon, 30. 701 puncte.
Rezultatele de sâmbătă din NBA au fost:
- Miami Heat - Brooklyn Nets 115-11
- Dallas Mavericks - Los Angeles Clippers 97-99
- Philadelphia 76ers - Cleveland Cavaliers 103-93
- Toronto Raptors - Denver Nuggets 109-110
- Phoenix Suns - Orlando Magic 132-105
- Chicago Bulls - Oklahoma City Thunder 106-101
- Charlotte Hornets - Memphis Grizzlies 118-125
- Washington Wizards - Sacramento Kings 110-123
- New Orleans Pelicans - San Antonio Spurs 114-124
- Golden State Warriors - Los Angeles Lakers 117-115
- Portland Trail Blazers - New York Knicks 112-103
Agerpres
Etichete: nba , lebron james , michael jordan , kareem abdul-jabbar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...