Accident teribil în Raliul Dakar! 13 oameni au fost răniți de un pilot chinez
03.01.2016, 11:06Început de "coșmar" al Raliului Dakar! Un accident soldat cu 13 răniţi s-a produs sâmbătă, în timpul prologului, la Buenos Aires, după ce una dintre maşinile participante la cursă a lovit un grup de fani aflaţi pe marginea traseului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bolidul Mini Cooper, condus de pilotul chinez Guo Meiling, a intrat în spectatori şi a rănit 13 dintre aceştia, printre care se aflau şi cinci copii, toţi fiind transportaţi la spital.
Trei dintre răniţi sunt în stare critică, anunţă agenţia de presă Telam, care citează Departamentul de pompieri din capitala argentiniană.
"De la o secundă la alta, prologul s-a transformat din sărbătoare în iad. Pilotul a ieşit de pe traseul cursei, a pierdut controlul maşinii şi a intrat în oameni. A fost un coşmar", a declarat pilotul argentinian Agustin Canapino, martor al accidentului.
Organizatorii au suspendat prologul în urma accidentului, lăsând nefinalizat clasamentul la categoria camioane.
La clasa moto s-au impus spaniolul Joan Barreda (Honda) şi portughezul Ruben Faria (Husqvara), ambii înregistraţi pe distanţa de 11 km cu acelaşi timp, 6min.27sec. Reprezentantul României, Emanuel Gyenes, s-a clasat pe locul 26, în 6min.50sec.
La clasa auto, olandezul Bernahard Ten Brinke (Toyota) a reuşit să se impună în 6min.08sec, în timp ce la categoria quads victoria a revenit chilianului Ignacio Casale (Yamaha).
Cea de-a 38-a ediţie a Raliului Dakar are un traseul total de peste 9.000 km repartizaţi în 13 etape, caravana urmând să străbată două ţări, Argentina şi Bolivia.
Prima etapă a cursei este programată duminică, între Buenos Aires şi Villa Carlos Paz (Argentina), pe distanţa de 662 km, între care 258 km cronometraţi.
Agerpres
Etichete: raliul dakar , accident dakar , raniti dakar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...