Maratonul de la Londra donează o sumă importantă pentru victimele de la Boston
19.04.2013, 10:23Organizatorii Maratonului de la Londra şi-au anunţat intenţia de a dona unui fond de susţinere a victimelor exploziilor de la Boston câte două lire sterline (2.30 euro) pentru fiecare atlet care va trece linia de sosire la cursa de duminică.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu 35.500 de atleţi aşteptaţi la Londra, organizatorii se bazează pe o donaţie totală de 81.000 de euro.
"Toate persoanele care au legătură cu Maratonul de la Londra sunt în stare de şoc după evenimentele teribile de la Boston şi vrem să ne manifestăm sprijinul pentru familiile victimelor şi pentru comunitatea de sportivi de acolo", a declarat directorul Maratonului de la Londra, Hugh Brasher.
Omologul său de la Boston, Tom Grilk, a mulţumit omologilor de la Londra, subliniind că nimeni nu va uita gestul lor.
Un moment de reculegere este prevăzut înainte de startul Maratonului de la Londra, iar participanţii vor purta banderole negre.
Trei persoane au fost ucise şi peste 170 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc în timpul maratonului din Boston (DETALII AICI).
Etichete: atletism , maraton , maraton londra , maraton boston , atentat boston , atentat sua 2013 , atentat boston 2013
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...