"Fulgerul" Bolt nu se mai gândeşte la revenire: "Decizia e irevocabilă"
14.08.2017, 15:07Usain Bolt, care s-a accidentat sâmbătă la ultima cursă din carieră, în finala probei de ştafetă 4x100 m a Mondialelor de la Londra, a explicat că nu are "niciun regret că nu s-a oprit după Jocurile Olimpice de la Rio 2016".
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bolt a confirmat că decizia de a-şi încheia cariera este irevocabilă.
"Am văzut prea mulţi oameni revenind şi fiind umiliţi. Nu cred că un campionat nereuşit poate schimba tot ce am realizat în cariera mea", a declarat jamaicanul care a câştigat de opt ori aurul olimpic şi în 11 rânduri pe cel mondial.
"A fost un campionat slab pentru mulţi atleţi, nu doar pentru mine. Au fost multe surprize şi nu ştiu ce s-a întâmplat în cazul meu, dar întotdeauna există o explicaţie", a spus cel poreclit "Fulgerul", care a obţinut doar o medalie de bronz la ultimul Campionat Mondial, de la Londra, la 100 de metri.
"Acum sunt bucuros că mă pot odihni. Practic atletismul de la vârsta de zece ani şi simt nevoia să mă odihnesc. Simt dorinţa să călătoresc, să mă distrez şi să petrec puţin timp cu apropiaţii mei. Nu ştiu precis ce voi face, dar vreau să ajut sportul meu şi agentul meu va vedea împreună cu Sebastian Coe (n.r. preşedintele IAAF) ce pot face", a adăugat Bolt.
Bolt i-a atacat din nou pe atleţii dopaţi, printre care se află şi noul campion mondial la 100 de metri, Justin Gatlin, suspendat de două ori în carieră.
"Întotdeauna am spus că atleţii dopaţi trebuie suspendaţi pe viaţă", a amintit jamaicanul de 30 de ani, care deţine recordurile mondiale în probele de 100 de metri (9,58 secunde) şi 200 de metri (19,19 s).
"Am spus la revedere fanilor şi trecutului meu de atlet. Aproape că am plâns, dar lacrimile nu au venit. Aceste ultime două zile au fost foarte dificile pentru mine", a mai spus legendarul sportiv în legătură cu ultimul său tur de pistă.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: bolt mondial atletism londra , retragere usain bolt , bolt final cariera , recorduri usain bolt , usain bolt mondial atletism
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...