A doborât recordul care dura de 27 de ani! De patru ani şi 41 de curse, nimeni nu fuge mai repede ca el
articol scris de Digi Sport25.02.2021, 10:06
Atletul american Grant Holloway a doborât recordul mondial în proba de 60 m garduri deţinut de britanicul Colin Jackson din 1994, în reuniunea de sală de la Madrid, relatează AFP.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Holloway fusese înregistrat în serii cu timpul de 7 sec 32/100, a doua performanţă mondială din toate timpurile la acel moment.
Grant Holloway a doborât recordul lui Colin Jackson, care dura de 27 de ani
În finală, Holloway (23 ani), campion mondial la 110 m garduri în 2019, a fost cronometrat cu timpul de 7 sec 29/100, fiind mai rapid cu o sutime de secundă decât a fost Jackson în martie 1994 (7 sec 30/100), cu aproape trei ani înaintea naşterii americanului.
Timpul realizat de Holloway nu este deloc o surpriză, având în vedere că atletul originar din Chesapeake (Virginia) a dominat categoric sezonul de sală.
''Aş spune că am făcut o cursă perfectă, dar mi-am egalat recordul în serie şi în general alerg mai repede în finală. (...) Obiectivul meu era să mă simt bine şi este exact ceea ce am făcut'', a declarat Holloway, citat de World Athletics.
''Ştiu că acest record riscă să nu dureze prea mult. (...) Nu mă voi mai gândi la el. Voi privi înainte. Acum vreau să revin la Gainesville (Florida), să discut cu antrenorul Holloway (Mike, nicio legătură de rudenie) şi să îmi fac o friptură bună'', a mai spus atletul american.
Holloway a subliniat că recordul în aer liber (12 sec 80/100, deţinut de compatriotul său Aries Merritt din 2012) este în vizorul său, însă priorităţile sale sunt selecţiile SUA şi apoi medalia de aur la Jocurile Olimpice.
Grant Holloway este neînvins în 41 de curse pe distanţa de 60 m garduri de la debuturile sale la seniori, în urma cu circa patru ani, notează Agerpres.
Etichete: record mondial , grant holloway , colin jackson , 60 m garduri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...