Simona Halep Indian Wells | "Ce înseamnă 'Ai, Simona'?". Americanii au luat lecţii de română de la Halep. Ce i-a învăţat
08.03.2019, 17:34La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Simona Halep Indian Wells | Înainte de partida din turul secund de la Indian Wells, contra Barborei Strycova, campioana noastră a stat de vorbă cu presa din SUA. Americanii au fost interesaţi de ceea ce strigă românii din tribună, la meciurile câştigătoarei de la Roland Garros.
Simona Halep a devenit una dintre cele mai iubite sportive din lume. Independent de meridian, românii plecaţi din ţară merg la meciurile jucătoarei din Constanţa, pentru a o încuraja. Jurnaliştii americani au vrut să ştie mai multe despre suporterii români şi au aflat asta chiar de la Simona.
Nick McCarvel a stat de vorbă cu Halep şi a prezentat interviul într-un podcast, pe care îl ţine pentru BNP Paribas Open alături de Craig Gabriel.
"Ce înseamnă 'Ai, Simona'?", a întrebat-o jurnalistul pe sportiva noastră.
"Este "Hai, Simona!", cu "H" şi se traduce "Come on, Simona!". E întotdeauna frumos să îi aud pe fani că mă încurajează. Se întâmplă peste tot, mă simt de multe ori ca la Fed Cup, e ceva din acel spirit. Fanii nu se schimbă, mă încurajează, şi pentru asta vreau să le mulţumesc. Îi admir, pentru că îşi rup din timpul lor şi călătoresc foarte mult doar pentru a îmi vedea partidele", a explicat Simona Halep.
Simona Halep Indian Wells | Meciul cu Strycova e în această noapte pe Digi Sport 2
Meciul dintre Simona Halep și Barbora Strycova, din turul 2 al turneului de la Indian Wells, se va disputa în noaptea de vineri spre sâmbătă, nu mai devreme de ora 23:55 (ora României). Duelul este programat pe Terenul 2, după alte două partide de pe tabloul masculin.
Astfel, de la ora 21:00, pe teren vor intra Tomas Berdych și Feliciano Lopez. A doua partidă va fi cea dintre Daniel Evans și Stan Wawrinka. Abia după aceea se va disputa meciul dintre Simona Halep și Barbora Strycova.
Cele două s-au întâlnit până acum de cinci ori, româncă ieșind învingătoare în 4 dintre dispute. Singura victorie a cehoaicei a venit în 2010, când reprezentanta noastră era încă doar o adolescentă. Ulterior, după ce Halep a "explodat", ea a câștigat pe linie cu Strycova, nepierzând vreun set.
Etichete: simona halep , indian wells , simona halep indian wells
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții