Simona Halep a vorbit despre marea provocare din 2020: "Am nevoie de asta să fie totul perfect!"
25.06.2019, 16:13Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Simona Halep (27 de ani) a vorbit despre principalul obiectiv din 2020. Marea noastră campioană a spus că dacă ar fi să aleagă în 2020 între câștigarea unui Grand Slam și o medalie olimpică, ar alege medalia.
"Dacă ar fi să aleg ceva pentru anul viitor dintre cele două, aș alege medalia, iar celălalt an aș alege Slamul (râzând). Orice medalie e bună. În tenisul românesc îi avem doar pe Horia și pe Florin Mergea cu medalii la JO, iar eu mi-am zis că am numărul 1, am Slamul, acum am nevoie de o medalie olimpică, să fie totul perfect", a spus Simona Halep pentru site-ul treizecizero.ro.
Ajunsă pe locul 7 WTA, Simona Halep anunță că este în continuare motivată pentru a face performanță.
"Încă am obiective și sunt destul de mari. Sigur că mi-aș dori să câștig un alt Grand Slam. Mi-aș dori o medalie la Jocurile Olimpice, acesta e principalul obiectiv, de fapt. Dar nu mă mai apasă aceste lucruri. Când simt o presiune pozitivă, atunci joc bine. Nu mă mai gândesc la rezultat, ci la cum să joc cel mai bun tenis al meu“, a mai spus Simona pentru sursa mai sus citată.
Simona Halep ameninţă că se retrage din Fed Cup: "Dacă se întâmplă asta, eu nu mai joc"
"Îmi place modul în care este acum (n.r.Fed Cup). Să joci acasă şi în deplasare este cel mai frumos sentiment. Dacă FED Cup se va schimba, eu nu voi mai juca pentru că îmi place aşa cum este acum" a fost mesajul clar al fostului lider mondial, de la Eastbourne, acolo unde evoluează, în direct la Digi Sport.
Simona Halep (27 de ani), a şasea favorită la câştigarea turneului pe iarbă de la Eastbourne, o va înfrunta pe taiwaneza Su-Wei Hsieh, în runda a doua a turneului WTA pe iarbă, de la ora 20:00. Meciul va fi în direct pe Digi Sport 2 şi pe siteul digisport.ro pentru abonaţii RCS-RDS.
Etichete: jocurile olimpice , simona halep , su wei hsieh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții