Serena Williams, contrazisă cu date de ITF. Americanca se plânsese anul trecut de discriminare
27.07.2019, 16:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Serena Williams s-a plâns anul trecut de discriminare, după ce a ratat un control inopinat al Agenţiei americane antidoping (USADA), din cauză că nu a fost găsită la domiciliul ei din Florida pe 14 iunie.
Fostul lider WTA a declarat că este constant cea aleasă atunci când se decide efectuarea unui control antidoping.
ITF o contrazice însă pe americancă. Potrivit ultimului raport al Federaţiei Internaţionale, Williams este pe locul 179 în topul celor mai testaţi jucători de tenis în 2018.
Acuzele Serenei Williams din 2018
"Ştiu că mereu am fost testată, nu conta pe ce loc eram, mă testau. Dar e dezamăgitor şi şocant să văd că nu se aplică aceeaşi jumătate de măsură pentru toţi. E ceva cu care m-am obişnuit, aşa a fost mereu cariera mea, fără respect pentru viaţa privată, mereu testată. E ok, am învăţat să accept lucrurile astea. Dar acum văd ce diferenţe sunt de fapt, am citit acel studiu şi am văzut cât de mult m-au testat pe mine faţă de toţi ceilalţi jucători", a spus Serena Williams anul trecut, înainte de Wimbledon.
"Sunt total de acord să fim testaţi, nu mă înţelegeţi greşit. E normal să vrei să ţii acest sport curat. Dar testează-i pe toţi, în mod egal. E iunie şi eu am fost deja la controale anti-doping de cinci ori. De cinci ori şi suntem abia în iunie", a mai declarat Serena în urmă cu un an.
Etichete: serena williams , serena williams antidoping
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții