Fostul antrenor al lui Robin Haase, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare!
23.03.2019, 19:46SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Mark de Jong, fostul antrenor al lui Robin Haase, 65 ATP, a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare, găsit vinovat pentru uciderea omului de afaceri Koen Everink. în martie 2016, anunță Sportowefakty.
Everink, în vârstă de 42 de ani, a fost înjunghiat mortal în propria locuință de către De Jong. Conform anchetatorilor, antrenorul de tenis îi datora bani lui Everink și au avut un conflict. Corpul fără suflare a fost găsit de fiica omului de afaceri, pe 4 martie, la domiciliul sau din Utrecht.
La câteva săptămâni după crimă, De Jong a fost arestat, pe aeroportul din Amsterdam, când se întorcea împreună cu Robin Haase de la turneul de la Miami. De Jong a susținut că a fost răpit de persoane necunoscute, dus în casa acestuia, apoi l-au ucis pe Everink.
În urma unei anchete, o tabletă a lui De Jong a fost confiscată, iar în istoricul unui browser polițiștii au observat că acesta s-a interesat de metodele pentru înjunghierea în spate. În fața anchetatorilor, antrenorul de tenis a susținut ca era interesat de soarta personajului principal din serialul Dexter.
Evident, De Jong nu a fost crezut, iar în prima instanță a primit o condamnare de 18 ani închisoare, majorată la apel la 20 de ani.
Sub comanda lui De Jong, Robin Haase a ajuns în finala turneului de la Australian Open, în 2013, în proba de dublu. Olandezul a câștigat din tenis peste 6 milioane de dolari.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții