Cum a vorbit Simona Halep despre Sorana Cîrstea + Gestul făcut imediat după confruntarea de la Indian Wells
articol scris de Digi Sport16.03.2022, 09:43
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Simona Halep (30 ani, 26 WTA), campioană în 2015, a învins-o pe Sorana Cîrstea (31 de ani, 27 WTA) cu 6-1, 6-4, marţi, în duelul româncelor din optimile de finală ale turneului de la Indian Wells.
Simona Halep a vorbit la superlativ despre Sorana Cîrstea: "E o jucătoare excelentă"
Galerie Foto
Invitată în studioul Tennis Channel, "Simo" a vorbit la superlativ despre compatrioata sa, pe care a învins-o a doua oară în cele 4 meciuri disputate până acum.
"Cu siguranță că e o jucătoare excelentă, cred că are cel mai bun sezon al carierei. Asta în condițiile în care e trecută de 30 de ani, ceea ce e și mai impresionant. Se simte încrezătoare, a avut multe victorii importante, iar jocul e super-super solid, lovește foarte tare.
Nu e niciodată ușor să returnezi mingile acelea, dar am fost tare pe picioare, am deschis unghiurile la momentul potrivit și am fost agresivă când am avut ocazia. Cred că a fost o partidă bună pentru amândouă", a spus Halep la Tennis Channel.
FOTO Gestul făcut de Simona Halep după victoria cu Sorana Cîrstea
Galerie Foto
După ultimul punct, cele două sportive s-au salutat la fileu, unde Sorana Cîrstea a și felicitat-o pe Simona Halep pentru victorie.
A urmat o ”explozie” de bucurie a Simonei Halep, care a aruncat triumfător o mână spre cer și apoi a salutat publicul.
Simona Halep - Petra Martic, în sferturi la Indian Wells. "Iubesc acest turneu!"
Simona Halep o va înfrunta pe croata Petra Martic, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), în această noapte, nu înainte de ora 00:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2.
"Iubesc acest turneu, iubesc să fiu aici, am avut cele mai frumoase momente din cariera de până atunci în 2015, când am câștigat. Era cel mai mare turneu pe care îl câștigam. Am încredere multă, condițiile îmi plac, sunt bune pentru mine. Am un plus de putere, terenurile nu sunt atât de rapide. Cred că am gestionat foarte bine meciurile până acum, asta și datorită încrederii. Când ai încredere, joci cel mai bun tenis al tău.
Am fost foarte constantă în carieră, tenisul a fost mereu o prioritate și încă este. Muncesc din greu, în fiecare săptămână, în fiecare zi și sunt foarte motivată. Anul trecut a fost cel mai greu din cariera mea. Am avut dubii că voi din nou în sferturile unui turneu mare, dar iată-mă. Am încredere multă, am bucuria de a juca și asta mă ajută să privesc înainte și să cred că sunt încă suficient de bună", a mai spus Simona Halep.
VIDEO Simona Halep - Sorana Cîrstea 6-1, 6-4
Etichete: simona halep , sorana cirstea , petra martic , indian wells
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții