Ashleigh Barty și Naomi Osaka s-au calificat în optimile de la Cincinnati! Meciurile care vor fi în direct la Digi Sport
articol scris de Digi Sport19.08.2021, 08:49
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de al Cincinnati, dotat cu premii totale în valoare de 2.144.989 de dolari, învingând-o în două seturi, 6-4, 7-6 (7/3), pe britanica Heather Watson, după o oră şi 46 de minute de joc.
Barty, principala favorită a competiţiei din Ohio, o va avea ca adversară în turul următor pe deţinătoarea trofeului, belarusa Victoria Azarenka, victorioasă la rândul ei în turul secund, cu 6-2, 7-5 în faţa americancei Alison Riske.
Barty și Osaka s-au calificat în optimile de la Cincinnati
Azarenka a înregistrat a şaptea sa victorie consecutivă la Western & Southern Open, turneu care s-a desfăşurat anul trecut la New York, din cauza pandemiei de coronavirus.
Japoneza Naomi Osaka, favorita numărul 2 de la Cincinnati, a acces la rândul ei în optimi, graţie victoriei în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, înregistrată în faţa tinerei jucătoare americane Cori Gauff (17 ani). Cele două jucătoare s-au mai înfruntat anterior de două ori, Osaka impunându-se în primul lor duel, la US Open 2019, înainte ca reprezentanta Statelor Unite să-şi ia revanşa la Australian Open 2020.
Osaka se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu elveţianca Jil Teichmann, care a eliminat-o în două seturi, 6-1, 6-4 pe americanca Bernarda Pera, la capătul unui meci între două beneficiare de invitaţii (wildcard) oferite de organizatori.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, cap de serie numărul 7, a părăsit în schimb competiţia, fiind învinsă cu 6-4, 6-2 de Karolina Muchova din Cehia.
Agerpres.
Rezultate - turul 2:
Jessica Pegula (SUA) - Simona Halep (România/N.12) (forfait Halep)
Ashleigh Barty (Australia/N.1) - Heather Watson (Marea Britanie) 6-4, 7-6 (7/3)
Victoria Azarenka (Belarus/N.14) - Alison Riske (SUA) 6-2, 7-5
Barbora Krejcikova (Cehia/N.9) - Daiana Iastremska (Ucraina) 6-1, 7-6 (7/5)
Garbine Muguruza (Spania/N.8) - Caroline Garcia (Franţa) 6-4, 6-3
Angelique Kerber (Germania) - Elina Svitolina (Ucraina/N.4) 7-5, 2-6, 6-4
Jelena Ostapenko (Letonia) - Jennifer Brady (SU/N.13) 6-7 (2/7), 5-4 (abandon Brady)
Petra Kvitova (Cehia/N.11) - Veronika Kudermetova (Rusia) 6-2, 6-4
Ons Jabeur (Tunisia) - Iga Swiatek (Polonia/N.6) 6-3, 6-3
Karolina Pliskova (Cehia/N.5) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-3, 6-2
Elena Rîbakina (Kazahstan) - Elise Mertens (Belgia/N.15) 6-3, 6-2
Paula Badosa (Spania) - Arina Sabalenka (Belarus/N.3) 5-7, 6-2, 7-6 (7/4)
Karolina Muchova (Cehia) - Bianca Andreescu (Canada/N.7) 6-4, 6-2
Belinda Bencic (Elveţia/N.10) - Shelby Rogers (SUA) 7-6 (7/1), 6-1
Jil Teichmann (Elveţia) - Bernarda Pera (SUA) 6-1, 6-4
Naomi Osaka (Japonia/N.2) - Cori Gauff (SUA) 4-6, 6-3, 6-4
Programul zilei de joi, 19 iulie, de la WTA Cincinnati, în direct la Digi Sport
- Angelique Kerber - Jelena Ostapenko, ora 18:00, pe Digi Sport 2
- Ashleigh Barty - Victoria Azarenka, ora 20:00, pe Digi Sport 2
- Karolina Pliskova - Jessica Pegula, ora 22:00, pe Digi Sport 2
- Elena Rybakina - Paula Badosa, ora 00:00, pe Digi Sport 2
- Jil Teichmann - Naomi Osaka, ora 02:00, pe Digi sport 2
- Karolina Muchova - Belinda Bencic, nu inainte de 03:30, pe Digi Sport 2
- Barbora Krejcikova - Garbiñe Muguruza, nu inainte de 21:30, pe Digi Sport 4
- Petra Kvitova (CZE) - Ons Jabeur (TUN), ora 23:00, pe Digi Sport 4
Etichete: wta cincinnati , naomi osaka , ashleigh barty , program wta cincinnati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții