"Am sărbătorit până la 5 dimineața!" Simona Halep a vorbit despre momentul unic din viața ei
12.01.2019, 21:22Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Simona Halep se pregătește de debutul la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Numărul 1 WTA o va întâlni în primul tur pe Kaia Kanepi, nimeni alta decât cea împotriva căreia a pierdut rău la ultimul Grand Slam al anului trecut, US Open, 2-6, 4-6, chiar în turul 1.
Până la debutul la Australian Open, Simona Halep a acordat un interviu celor de la CNN în cadrul căruia a vorbit despre tenis, dar și despre alte aspecte ce țin de viața personală. Simona le-a povestit jurnaliștilor despre petrecerea de Revelion. Simona Halep a sărbătorit într-un club din București, alături de Hagi, Lupescu și Gică Popescu.
"Am sărbătorit până la 5 dimineața pentru prima dată în viața mea. În vacanță am petrecut mult timp în oraș, iar asta nu se întâmplă foarte des. Am dus o viață normală și m-am bucurat foarte mult pentru asta. Am întâlnit oameni noi, am stat cu prietenii", a spus Simona Halep pentru CNN.
Simona Halep a vorbit și despre părinții săi, cu care are o relație extrem de apropiată.
"Mama mea este mai timidă, așa cum sunt și eu. Tătăl meu este diferit, așa că se completează unul cu celălalt. Semăn mai mult cu mama mea când vine vorba de caracter", a mai spus Simona Halep.
Etichete: simona halep , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții