”Am muncit ca un câine!”. Mihaela Buzărnescu, ”extrem de dezamăgită” de înfrângerea din ”thriller-ul” cu Martina Trevisan
articol scris de Digi Sport16.04.2021, 21:32
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă dramatic, 2-6, 6-2, 6-7 (5), de Martina Trevisan, la capătul unui meci ce a durat peste trei ore.
La finalul întâlnirii, în urma căreia Italia conduce România cu 2-0 în barajul de menținere în Grupa Mondială a FED Cup, Irina Bara fiind învinsă de Elisabeta Cocciaretto, 1-6, 4-6, Mihaela Buzărnescu a recunoscut că meciul a fost pierdut din cauza micilor detalii din setul decisiv, care au fost în favoarea Martinei Trevisan.
Reacția Mihaelei Buzărnescu, după înfrângerea dramatică din meciul cu Martina Trevisan
”S-a jucat cap la cap, ambele am luptat. Nu știu ce a lipsit, totul a fost la muchie de cuțit. Ea a avut noroc la două-trei mingi, care abia au intrat, iar eu am greșit alte mingi, care au ieșit afară doi-trei centimetri.
La mingea de meci a luptat bine, cu slice-uri, s-a apărat bine. Poate ar fi trebuit să lovesc agresiv, dar e greu în acele momente să gândești așa”, a declarat Mihaela Buzărnescu.
Mihaela Buzărnescu a ajuns la Cluj, unde se dispută confruntarea cu Italia, după ce a jucat în Columbia, la Bogota, unde a jucat finala la dublu, pierdută însă. Sportiva clasată pe locul 137 WTA la simplu a recunoscut că resimte probleme fizice accentuate, dar speră să se recupereze pentru meciul de sâmbătă, cu Elisabeta Cocciaretto, cea care a învins-o în prima zi pe Irina Bara în două seturi.
”Am venit aici direct din Columbia, am muncit ca un câine astăzi. Am avut și niște dureri, nu mai pot îndoi picioarele, dar mă bucur că am tras atât de mine.
Sunt extrem de dezamăgită că nu am adus punctul, am fost atât de aproape. Sunt dată peste cap cu fusul orar, am luat pastile să pot dormi.
Nu e nimic pierdut, sperăm să avem o zi bună mâine. Se poate reveni de la 0-2, orice e posibil. Și Trevisan a dat semne de dureri”, a transmis Mihaela Buzărnescu.
Programul zilei de sâmbătă, conform planificării inițiale:
- Irina Bara - Martina Trevisan, ora 14:00, pe Digi Sport 2
- Mihaela Buzărnescu - Elisabetta Cocciaretto, ora 16:00, pe Digi Sport 2
- Monica Niculescu/Gabriela Ruse - Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone, ora 18:00, pe Digi Sport 2
Pentru a rămâne în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup și a lupta anul viitor pentru un loc la turneul final, România trebuie să câștige toate cele trei meciuri de sâmbătă.
Etichete: mihaela buzărnescu , romania italia , billie jean king cup , mihaela buzărnescu - martina trevisan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții