Trecutul tumultos al Georginei Rodriguez iese la iveală. Persoana din familie care a defăimat-o, dar care i-a cerut bani
articol scris de Digi Sport27.01.2024, 20:20
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Georgina Rodriguez, care azi a împlinit 29 de ani, și care a ales să-și facă un cadou o vacanță în Maldive, are și probleme de ordin juridic.
Galerie Foto
Logodnica lui Cristiano Ronaldo, cel care pe 5 februarie va împlini 39 de ani, a avut o luptă dură și de durată cu cei de la Mediaset. Modelul argentinian, care se apropie de "bariera" de 57 de milioane de urmăritori pe Instagram, are un trecut tumultos, scos la iveală după procesul pierdut cu compania Fuencarral.
Georgina Rodriguez nu ”s-a rupt” total de tatăl ei. A făcut naveta Argentina-Spania
Georgina a dat în judecată compania Fuencarral pentru faptul că au fost dezvăluite informații și mărturii despre cum a fost viața ei înainte de a-l întâlni pe Ronaldo. Reclamanta a solicitat despăgubiri de 400.000 de euro, după ce a subscris la dreptul de ”a fi uitată”, dar a pierdut procesul, în condițiile în care ea este ”o persoană de interes public”, după cum se arată în decizia pronunțată de Tribunalul nr 2 din Pozuelo de Alarcón (Madrid), susțin cei de la El Confidencial, preluați de AS.
În timpul procesului, Ivana Rodriguez, sora Georginei, a scos la iveală mai multe detalii picante ce țin de trecutul partenerei de viață a starului lusitan, asta în condițiile în care Georgina nu a vrut niciodată să vorbească despre ele.
Spre exemplu, un detaliu important este legat de relația pe care Georgina a avut-o cu tatăl ei, care a murit acum câțiva ani în Argentina. Mărturia surorii a spulberat informațiile, potrivit cărora Georgina ar fi fost ”ruptă” total de tatăl ei, așa cum au sugerat alte rude.
Potrivit Ivanei, influencerul a plecat de urgență în Argentina când a aflat de starea gravă de sănătate a tatălui ei, dar nu a stat mult, deoarece trebuia să se întoarcă la locul de muncă.
”Ivana a fost cea care a rămas mai mult în Argentina pentru a avea grijă de tatălui ei, în timp ce reclamanta s-a întors în Spania, deoarece nu avea contract permanent”, se mai arată în decizia judecătorilor.
De la momentul în care a fost internat în spital și până la moartea tatălui ei, Georgina a făcut naveta între Spania și Argentina.
”În timpul spitalizării tatălui ei și până la moartea acestuia, Georgina a călătorit în Argentina de mai multe ori, subliniind că nici bunica ei și nici unchiul matern nu au vorbit cu reclamanta pentru că nu aveau telefonul ei mobil”, se mai arată în ancheta juridică.
Patricia a defăimat-o în public pe Georgina, apoi i-a cerut bani
De asemenea, au ieșit la iveală și alte aspecte, cum ar fi relația Georginei cu sora ei vitregă, Patricia.
Patricia este reprezentanta familiei care a apărut de cele mai multe ori în public pentru a o ataca pe Georgina. Este vorba despre o relație uzată, dar Ivana crede că cele două surori pot reveni la gânduri mai bune. Iar ea și-a susținut teoria printr-o altă dezvăluire.
Georgina a fost sunată la un moment dat de Patricia, care i-a cerut bani. Deși a fost defăimată public, logodnica lui ”Cr7” a fost de acord să o ajute.
”Într-o noapte, (n.r. - Georgina) a primit un telefon de la sora ei vitregă, care i-a cerut niște bani, iar a doua zi Georgina i-a și trimis.
Mai mult, ea a sunat-o pe Patricia și s-a oferit să achite săptămânal rechizite școlare pentru fiul ei, dar Patricia a refuzat oferta pentru că era interesatp doar de numerar”, se arată în sursa menționată anterior.
Din cauza declarațiilor dure pe care le-a făcut Patricia despre sora sa, Georgina a fost afectată și profesional.
Cristiano Ronaldo are cinci copii: Cristiano Ronaldo Junior, Eva, Matteo, Alana Martina și Bella Esmeralda.
Georgina Rodriguez este mama Alanei Martina și a Bellei Esmeralda, în timp ce Cristiano Ronaldo Junior, Eva și Mateo au mame surogat.
- 618 milioane de urmăritori are Cristiano Ronaldo pe Instagram.
Etichete: cristiano ronaldo , georgina rodriguez , patricia rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții