Se naşte o nouă forţă în Anglia? Şeicii de la PSG vor să cumpere un club de tradiţie din Albion
14.10.2019, 16:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Manchester City ar putea avea o rivală-surpriză în următorii ani. Şeicii care o patronează pe PSG vor să o cumpere şi pe Leeds United, a anunţat chiar patronul grupării de pe Elland Road, Andrea Radrizzani.
Italianul susţine că Leeds ar concura din punct de vedere financiar cu Manchester City dacă oferta din partea Qatar Sports Investments s-ar concretiza.
"Sunt prieten cu Nasser Al Khelaifi (n.r. patronul lui PSG), avem o relaţie bună de mult timp. Ei au posibilitatea de a aduce acest club la nivelul lui Manchester City, ceea ce ar fi o şansă fantastică pentru fani", a declarat actualul patron al lui Leeds.
Radrizzani (45 de ani) a preluat-o pe Leeds în mai 2017, însă nu a reuşit încă să o readucă pe Leeds United în Premier League. Sezonul trecut a terminat pe locul 3 în Championship, însă a pierdut barajul de promovare.
Leeds n-a mai jucat de peste 15 ani în Premier League
Leeds n-a mai fost în Premier League din 2004 şi are în palmares trei titluri, ultimul în 1992, o Cupă, o Cupă a Ligii, două Supercupe ale Angliei şi două Cupe ale Oraşelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA şi Europa League.
Leeds United a jucat finala Cupei Campionilor în 1975 (pierdută cu Bayern Munchen) şi finala Cupei Cupelor în 1973 (pierdută cu AC Milan).
Manchester City a fost preluată de Abu Dhabi Group în 2008 şi a cucerit din acel moment patru titluri, printre care şi pe ultimele două, iar şeicii au investit peste 1,5 miliarde de lire sterline în achiziţii de jucători.
Etichete: manchester city , psg , leeds united , nasser al-khelaifi , andrea radrizzani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții