Patru jucători de la clubul Real Madrid, puși sub acuzare pentru infracțiuni sexuale
articol scris de Digi Sport22.09.2023, 19:41
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Patru tineri jucători de la echipa a doua şi a treia a lui Real Madrid au fost puşi sub acuzare pentru difuzarea unui videoclip cu caracter sexual în care este implicată o minoră.
La mijlocul lunii septembrie, Garda Civilă a anunţat că a arestat trei dintre aceşti jucători, în urma depunerii unei plângeri de către mama victimei în vârstă de 16 ani, pentru implicarea acestora în difuzarea unui videoclip cu "conţinut sexual cu un minor".
Jucătorii de la Real Madrid, puși sub acuzare pentru infracțiuni sexuale
Cu vârste cuprinse între 21 şi 22 de ani, aceştia au fost arestaţi chiar la centrul de antrenament al clubului din Madrid.
Eliberaţi după interogatoriu, ei au fost acuzaţi, în acest caz, de un al patrulea jucător, a declarat pentru AFP sursa judiciară, precizând că le-a fost examinat conţinutul telefoanelor mobile.
Identitatea acestor jucători nu a fost dezvăluită de Garda Civilă, dar Real Madrid a indicat, într-un comunicat de presă săptămâna trecută, că un jucător din Castilla, echipa sa B şi trei jucători din echipa sa C au fost audiaţi de "Garda Civilă cu privire la o plângere pentru presupusa distribuire a unui videoclip privat pe WhatsApp".
Potrivit presei locale, principalul suspect, care joacă la Real Madrid C, ar fi filmat o relaţie sexuală consensuală cu minora, fără să-i ceară acordul, iar apoi le-a trimis videoclipul celorlalţi inculpaţi.
Evenimentele au avut loc în Insulele Canare la jumătatea lunii iunie, notează Agerpres.
O a doua victimă, majoră, a depus plângere, potrivit Gărzii Civile, care nu a oferit alte detalii.
Afacerea a fost dezvăluită la jumătatea lunii septembrie în timp ce fotbalul spaniol a fost zguduit de scandalul sărutului forţat dat de fostul preşedinte al Federaţiei, Luis Rubiales, internaţionalei Jenni Hermoso, după titlul mondial cucerit de echipa feminină a Spaniei.
Etichete: real madrid , real madrid castilla , infractiuni sexuale , real madrid c
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții