Mesajul postat de Atsu, cu doar câteva ore înainte de cutremurele din Turcia în care și-a pierdut viața
articol scris de Digi Sport18.02.2023, 12:04
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Christian Atsu (31 de ani) a fost găsit fără suflare sub dărâmături la două săptămâni de la cutremurele care au produs adevărate tragedii în Turcia și în Siria.
Mesajul postat de Atsu, cu doar câteva ore înainte de cutremurele din Turcia în care și-a pierdut viața
Atsu evolua pentru Hatayspor din toamna anului trecut, iar fotbalistul ghanez marcase cu doar câteva ore înainte de seismele din Turcia. Fostul atacant a punctat în minutul 90+7 și a adus victoria in extremis a echipei sale în fața celor de la Kasimpașa.
După meci, Christian Atsu a postat un mesaj pe rețelele sociale și transmitea că este foarte fericit pentru golul marcat. Câteva ore mai târziu, acesta avea să fie prins sub dărâmături și găsit fără suflare după 13 zile.
"Victorie importantă pentru echipă și fericit să fiu pe lista marcatorilor", scria Atsu, pe Instagram
Christian Atsu avea bilet să plece din Turcia cu câteva ore înainte de cutremure, dar s-a răzgândit
Fatih Ilek, manager la Hatayspor, a declarat că jucătorul Christian Atsu, care a rămas sub dărâmături după cutremurele devastatoare de săptămâna trecută, avea bilet pentru a pleca din Turcia cu câteva ore înainte de seisme, dar s-a răzgândit după ce a marcat golul victoriei într-un meci.
"Acesta a fost destinul lui. Avea bilet de plecare, dar pentru că a jucat bine şi a marcat, s-a răzgândit în privinţa plecării. A fost surprins de un cutremur în cea mai fericită zi a sa. Avea avion la ora 23:00. Urma să plece la Istanbul, iar apoi în Franţa. S-a răzgândit, este literalmente o tragedie", a povestit Ilek la un post de radio turc, citat de news.ro.
Etichete: christian atsu , hatayspor , cutremure turcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții