Explicaţiile chinezilor pentru faptul că numărul deceselor a crescut peste noapte cu 1.290 şi ce au primit doi medici din linia întâi
17.04.2020, 09:06Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
China a raportat până acum 82.692 cazuri de infectare cu coronavirus şi 4.632 decese provocate de COVID-19.
Autorităţile din Wuhan, epicentrul pandemiei din China, au revizuit bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza virusului în acest oraş, iar numărul total a crescut în ultima zi cu 1.290 (50%), scrie telegraph.co.uk. Numărul victimelor din Wuhan a ajuns acum la 3.869.
La raportul total au fost adăugaţi pacienţii care au decedat acasă, înainte de a ajunge la spital, dar şi alte persoane care şi-au pierdut viaţa, dar ale căror raportări au întârziat, au anunţat autorităţile chineze la CCTV (China Central Television).
"În vârful pandemiei, spitalele şi cadrele medicale au fost copleşite, aşa că au fost rapoarte care au întârziat, dar şi persoane care au decedat şi au fost înregistrate cu date incomplete", susţin autorităţile din China, conform telegraph.co.uk.
Coronavirus în China | Doi medici, onoraţi de un club de baschet
Doi medici chinezi care au fost în prima linie a luptei împotriva COVID-19 au fost onoraţi de un club de baschet din oraşul lor, Changsha, din provincia Hubei, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.
Hunan Changsha Yongsheng Basketball Club, o echipă din divizia a doua a campionatului Chinei, i-a numit jucători onorifici pe Zhang Rusheng şi Chen Jianyong, doi medici ce au fost detaşaţi în oraşul Huanggang, din oraşul Hubei, pe 21 februarie. Timp de 37 de zile, cei doi medici au fost în prima linie a luptei cu noul coronavirus.
Coronavirus în China | Medicii Zhang şi Chen au primit tricouri ale celor de la Yongsheng
Zhang şi Chen au primit tricouri ale echipei Yongsheng, care le-a mulţumit pentru contribuţia lor. Pe fiecare tricou este inscripţionat numărul 20, în amintirea anului 2020.
Cei doi medici vor avea acces liber la meciurile de acasă ale formaţiei.
Hunan Changsha Yongsheng a început deja antrenamentele înaintea noului sezon, deşi încă nu este clar când va debuta acesta.
Etichete: china , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții