"Big Brother" la Australian Open. Problema cu care s-a confruntat Simona Halep: "În cazul femeilor este și mai rău"
23.01.2019, 15:50Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Decizia organizatorilor Australian Open de a monta camere de luat vederi în zona vestiarelor și a dușurilor a stârnit nemulțumirea unor jucători de top. Astfel, atât Novak Djokovic, cât și Roger Federer s-au arătat indignați de această decizie. "Victimă" a camerelor de luat vederi din zona vestiarelor a căzut și Simona Halep. Aceasta a fost surprinsă în timp ce se încălzea, dar și când era încurajată de mama sa înaintea meciurilor.
"Suntem conştienţi de faptul că sunt camere peste tot acum. Suntem filmaţi pe culoarul spre vestiare, în sala de gimnastică, am văzut filmări chiar şi din băi. Înţeleg ideea de a mediatiza evenimentul, dar mă deranjează unele lucruri. Sunt unii jucători, printre care şi modelul nostru favorit, Fabio Fognini, care umblă doar în prosop între duşuri şi vestiar. Acum sunt camere şi acolo.
Bănuiesc că în cazul femeilor este şi mai rău. De multe ori se întorc doar în halat, sau cu un prosop pe ele, de la duşuri. Nu te poţi duce cu toată geanta cu haine acolo. Sper din toată inima ca măcar atunci camerele să fie oprite. Mă simt de parcă am concura la Big Brother. Cred că nu avem ce face, trebuie să acceptăm asta”, a spus Novak Djokovic.
La rândul său, cel mai titrat jucător din istoria tenisului, Roger Federer, cu 20 de turnee de Grand Slam câștigate în carieră, a criticat această decizie a organizatorilor de a monta camere peste tot, din dorința de a mediatiza cât mai mult primul mare turneu al anului.
"Nu e ca şi cum nu am fi fost filmaţi sau fotografiaţi şi până acum. Diferenţa e că acum sunt peste tot. Este imposibil să găseşti un loc în care să ai parte de puţină linişte”, a spus și Federer.
Ca și Simona Halep, Roger Federer a fost eliminat în optimile de finală de la Australian Open.
Petra Martic, filmată în timp ce plângea în zona vestiarelor
Sloane Stephens (5 WTA), una dintre favoritele la Australian Open, s-a calificat în optimi după ce a învins-o pe Petra Martic (32 WTA), la capătul unui meci echilibrat, scor 7-6, 7-6.
Ohhh, Petra... (ESPN) pic.twitter.com/BVyWNeDXcz
— Ilya Ryvlin (@ryvlin) January 18, 2019
Etichete: novak djokovic , simona halep , roger federer , australian open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții