Sabrina Voinea poate primi chiar azi medalia de bronz la sol! De ce e liniștită americanca Jordan Chiles
articol scris de Digi Sport08.08.2024, 12:22
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea (17 ani) s-a simțit nedreptăţită pentru nota primită în finala de la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris și a decis să își caute dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Camelia Voinea (54 de ani), mama şi antrenoarea Sabrinei Voinea, a fost cea care a anunțat public, la o zi distanță de la finala de la sol, că va contesta decizia arbitrelor prin care fiica sa a pierdut medalia de bronz.
Audierile în cazul Sabrinei Voinea la TAS au loc joi, 8 august
Sabrina Voinea a contestat pe loc punctajul care i-a fost dat, însă cererea sa nu a fost aprobată. În schimb, contestația americancei Jordan Chiles a fost acceptată, iar sportiva din SUA le-a devansat pe Ana Maria Bărbosu, care era pe trei la înainte de contestație, și pe Sabrina Voinea și a luat bronzul olimpic.
Ulterior, atât Mihai Covaliu (46 de ani), preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cât și Nadia Comăneci au cerut reanalizarea contestaţiei exerciţiului la sol al Sabrinei Voinea pentru că au demonstrat că gimnasta nu a călcat în afara covorului, precum au susținut arbitrele.
Acum, euronews.ro a anunțat că audierile în cazul Sabrinei Voinea au loc joi, 8 august, iar o decizie privind această situație ar putea veni tot în decursul acestei zile.
Totuși, sursa citată anterior a subliniat că TAS are la dispoziție zilele rămase până la sfârșitul Jocurilor Olimpice pentru a da un verdict în acest caz. JO se vor încheia în trei zile, pe 11 august.
Galerie Foto
Cazul schioarei „Fanny Smith” poate fi un precedent. A făcut apel la TAS și a primit medalia de bronz
În cazul în care judecătorii TAS îi vor da dreptate Sabrinei, tânăra gimnastă ar putea să primească medalia de bronz, care a ajuns la Jordan Chiles.
Este important de subliniat că nu este pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice când are loc un astfel de incident. La Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, schioarea Fanny Smith (Elveția) și-a primit înapoi medalia după ce a făcut contestație la TAS.
Smith s-a clasat pe locul patru, după ce Federația Internațională de Ski a considerat că a obstrucționat-o pe germanda Daniela Maier, care terminase în afara podiumului și ulterior a fost urcată pe locul trei în locul elvețiencei.
Fanny Smith a mers la TAS, iar judecătorii au analizat cazul în cinci zile și au decis că sancțiunea Federației Internaționale a fost greșită. În cele din urmă, ambele sportive au primit medalia de bronz.
Astfel, este de așteptat ca în cazul Sabrinei Voinea să se întâmple același lucru. Jordan Chiles să își păstreze medalia de bronz, iar Sabrina să primească și ea una.
Jordan Chiles: ”Nu știi niciodată ce se petrece în gimnastică”
La finalul probei de la sol, Chiles a oferit și primele reacții. Sportiva din USA a recunoscut că a avut șansă, că nu a prins o zi foarte bună.
”A fost o zi absolut nebună, am avut onoarea de a concura cu aceste fete. La sol nu am avut cea mai bună evoluție din viața mea, de aceea mă bucur și mai mult.
Nu știi niciodată ce se petrece în gimnastică. Sunt mulțumită de lucrurile pe care le-am reușit aici, la Jocurile Olimpice, dar sunt și mai fericită că s-au terminat”, a spus Chiles.
Etichete: gimnastica , tas , sabrina voinea , jordan chiles
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții