Campionatul European de handbal feminin începe joi, în direct pe Digi Sport! Când va debuta România
articol scris de Digi Sport27.11.2024, 14:43
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Campionatul European de Handbal Feminin va începe joi, 28 noiembrie, în direct pe canelele Digi Sport! Naționala României va debuta la turneul final împotriva Cehiei, vineri.
- România - Cehia se va juca de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 1, dar partida va putea fi urmărită și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Campionatul European de Handbal Feminin începe joi în direct la Digi Sport. Campioana en-titre Norvegia va juca în prima zi contra Sloveniei
EHF EURO 2024 va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia. Primele partide se vor disputa de la ora 19:00 și vor fi următoarele: Austria - Slovenia, Spania - Portugalia (care va putea fi urmărit pe Digi Sport 4) și Ungaria - Turcia (care va fi transmis în direct pe site-ul digisport.ro).
Norvegia, campioana en-titre, va evolua împotriva Sloveniei, tot joi, 28 noiembrie, dar de la ora 21:30. Cea de-a 16-a ediţie a EHF EURO la feminin se va desfăşura cu participarea a 24 de echipe, cu opt mai multe decât la ediţiile precedente, care vor fi grupate în 6 grupe.
Echipa României va evolua în Grupa B, alături de Cehia, Muntenegru şi Serbia. Împotriva ultimelor două ”Tricolorele” vor juca pe 1 decembrie, respectiv 3. România a participat de 14 ori la Campionatul European feminin. A obținut o medalie, de bronz, în 2010. La ediţia din 2022 (Muntenegru, Macedonia de Nord, Slovenia), România a ocupat locul 12.
În ceea ce privește găzduirea meciurilor, partidele din grupele A și B se vor disputa la Debrecen, cele din grupele C și D la Basel, iar cele din E și F la Innsbruck. Meciurile din grupele principale se vor juca la Debrecen şi Viena, iar capitala Austriei va găzdui următoarele faze. În cele două grupe principale se vor califica primele două clasate din fiecare grupă preliminară.
Grupele de la Campionatul European de handbal feminin:
- Grupa A: Suedia, Ungaria, Turcia, Macedonia de Nord
- Grupa B: Muntenegru, România, Cehia, Serbia
- Grupa C: Franţa, Spania, Portugalia, Polonia
- Grupa D: Danemarca, Elveţia, Insulele Feroe, Croaţia
- Grupa E: Norvegia, Austria, Slovacia, Slovenia
- Grupa F: Olanda, Germania, Ucraina, Islanda
Lotul României pentru Campionatul European de handbal feminin
- Portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti, care este însă anunțată ca fiind accidentată), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
- Extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
- Interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
- Centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
- Interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
- Extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
- Pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).
Etichete: nationala de handbal feminin , ce handbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții