"Mi-e scârbă și îmi ajunge!" Mihaela Evi anunță că se retrage după "mizeria" de la meciul de sâmbătă
articol scris de Digi Sport28.09.2022, 10:20
Mihaela Evi (34 de ani) a fost nevoită să renunțe la cariera de handbalistă la doar 20 de ani, din cauza problemelor de sănătate, însă a devenit ulterior una dintre cele mai apreciate antrenoare din România, la nivel de juniori.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mihaela Evi a anunțat că se retrage din handbal
Galerie Foto
În prezent antrenoare la echipa secundă a Gloriei Bistrița, Mihaela Evi a anunțat că se retrage din handbal după ce a trăit ”o mare mizerie” la meciul dintre echipa sa și Arena Tg. Mureș (37-37).
Antrenoarea, care în vara trecută a fost secund la naționala de tineret, a protestat în timpul partidei dintre Gloria Bistrița 2 și Arena Tg. Mureș la mai multe decizii și a fost trimisă în tribună.
"După ce au făcut mizeria asta la jocul de sâmbătă, cei doi arbitri au avut tupeul să îmi facă și raport. Că doar handbalul e al lor și au voie să facă ce vor fără să fie pedepsiți", a scris Mihaela Evi, pe Facebook, unde a postat și imaginile de la meci.
Conform antrenoarei, au fost 28 de greșeli ale cuplului de arbitri Dan Pavel și Radu Pentea din Zalău împotriva echipei sale.
Mihaela Evi l-a atacat și pe președintele federației de handbal, Constantin Din: "Mulțumesc Constantin Din Handbal. Și pentru asta, dar și pentru presiunea și problemele pe care mi le-ați creat astă vară, când încă eram antrenoarea lotului național de tineret. Atunci nu m-ați putut face să renunț la handbal, dar uite că acum da. Mi-e scârbă și îmi ajunge! Pentru mine astăzi s-a încheiat munca de jos în folosul handbalului! Să o facă șmecherii", a postat de la Gloria Bistrița II.
Galerie Foto
- 6 titluri de campioană națională și de 3 ori vicecampioana națională sunt performanțele Mihaelei Evi pe plan intern, ca antrenoare.
- 3 trofee Sarius Cup, Slovacia, argint Cell Cup, Ungaria, câștigătoare Smederevo Trophy, Serbia, mai are în palmares.
Etichete: mihaela evi , gloria bistrita 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...