Napoli nu are nicio ofertă pentru starul de 120.000.000€, dar i-a găsit deja înlocuitor
articol scris de Digi Sport02.06.2024, 20:15
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victor Osimhen (25 de ani) s-a decis și va pleca de la Napoli în această vară, după patru sezoane petrecute în lotul echipei italiene.
Nigerianul a ajuns în Peninsulă în vara anului 2020, atunci când Aurelio de Laurentiis a trimis în conturile celor de la Lille suma de 75 de milioane de euro.
Napoli așteaptă să primească o ofertă pentru Victor Osimhen, care are o clauză de 120 de milioane de euro. Între timp, fosta campioană a Italiei i-a găsit deja înlocuitor
Napoli e convinsă că se va despărți de Victor Osimhen în mercato de vară. Atacantul nigerian are o clauză de 120 de milioane de euro, iar fostă campioană din Serie A așteaptă să primească oferte concrete.
Potrivit gazzetta.it, până la ora actuala, Napoli are discuții pornite, însă nu a primit nicio propunere clară. Chiar și așa, gruparea din sudul Italiei i-ar fi găsit un posibil înlocuitor: Artem Dovbyk (26 ani), golgheterul La Liga din sezonul 2023/2024.
Chelsea este echipa favorită să îl transfere pe Victor Osimhen. La începutul lunii mai, presa internațională a dezvăluit că gruparea de pe ”Stamford Bridge” pregătește o ofertă ”de pe altă lume”, în care oferă 80 de milioane de euro și doi jucători la schimb.
- 110 milioane de euro este cota de piață a lui Victor Osimhen, potrivit transfermarkt.com.
Oficialii lui Napoli vor să îi ofere lui Antonio Conte un buget de transferuri de 100 de milioane de euro, după vânzarea lui Osimhen
Prin vânzarea jucătorului nigerian, Napoli ar face rost de banii necesari pentru a putea face ”lista de cumpărături” pentru perioada de ”mercato”.
Este o strategie perfectă pusă la cale de Napoli, care ar putea fi decisivă pentru a-l convinge pe Antonio Conte să accepte postul.
Etichete: serie a , napoli , victor osimhen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții