Video Mario Mandzukic a ajuns la Milano pentru vizita medicală! Croatul revine în Italia la un an de la despărțirea de Juventus
articol scris de Digi Sport18.01.2021, 11:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mario Mandzukic este liber de contract de mai bine de jumătate de an, dar în ultimele săptămâni nu a dus lipsă de oferte.
În cele din urmă, atacantul croat a acceptat propunerea lui AC Milan. Finalistul de la Campionatul Mondial din 2018 a ajuns în cursul zilei de duminică la Milano, iar luni dimineață a apărut la o clinică pentru a face testele medicale.
?? Visite mediche per Mario #Mandzukic
— MilanNews.it (@MilanNewsit) January 18, 2021
Video @AntoVitiello pic.twitter.com/2DpNik23xr
Mario Mandzukic s-a înțeles cu AC Milan
Mario Mandzukic va semna, dacă nu vor apărea probleme la testele medicale, un contract valabil șase luni cu AC Milan, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, care se va activa dacă actualul lider din Serie A se va clasa la finalul sezonului în Top 4.
Atacantul croat de 34 de ani va reveni, astfel, în Serie A, la doar un an de la despărțirea de Juventus. Mario Mandzukic s-a despărțit de campioana Italiei în ianuarie 2020 și a jucat până în vara trecută la Al-Duhail, în Qatar, club pentru care a marcat un gol în cele șapte meciuri jucate.
Mario Mandzukic ar fi al doilea transfer perfectat de AC Milan în această perioadă de mercato, după mijlocașul central de 26 de ani Soualiho Meite, împrumutat de la Torino.
Etichete: mario mandzukic , transferuri ac milan , mario mandzukic vizita medicală ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții