Juventus şi Inter pregătesc schimbul anului în fotbalul mondial. Anunţul făcut în Italia
20.03.2019, 12:35SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Juventus și Inter Milano pot realiza un schimb de senzație în perioada de transferuri din vară. Gazzetta dello Sport a scris despre posibilitatea ca Mauro Icardi să ajungă la Torino, la schimb cu Paulo Dybala.
În contextul în care Mauro Icardi se află în conflict cu conducerea celor de la Inter, iar Paulo Dybala a căzut pe plan secund după venirea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, acest schimb ar fi o soluție ideală pentru ambele cluburi.
Mai mult, Inter pare că și-a găsit golgheter în persoana lui Lautaro Martinez, iar un jucător de profilul lui Dybala l-ar completa perfect. De cealaltă parte, Juventus caută un golgheter pentru a face pereche în atac cu Cristiano Ronaldo. Şi Real Madrid s-a interesat de Icardi, în timp ce numele lui Dybala a făcut subiectul unui posibil transfer la Manchester United.
Mauro Icardi - Inter, o telenovelă fără sfârșit
Ultimul meci al lui Mauro Icardi în tricoul lui Inter a fost pe 9 februarie. Câteva zile mai târziu, argentinianul a fost deposedat de banderolă și apoi a invocat o accidentare la genunchi. De atunci, între club și jucător există un adevărat război, care nu pare că se va încheia prea curând. Italienii scriu că în acest moment "e greu de anticipat care vor fi următoarele mutări, însă clar este că Icardi nu a fost de acord cu varianta clubului, aceea de a reveni la echipă, dar fără banderola de căpitan".
Contractul lui Mauro Icardi cu Inter Milano expiră în 2021. Atacantul a sosit pe Meazza în 2013, de la Sampdoria, pentru 13 milioane de euro.
- 26 de ani are Mauro Icardi
- 80 de milioane de euro e cota de piață a lui Mauro Icardi
- 28 de meciuri a jucat Mauro Icardi în acest sezon
- 15 goluri și 3 pase de gol are Mauro Icardi în actuala stagiune
Etichete: juventus torino , inter milano , mauro icardi , paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții