Genoa, un nou punct obținut în Serie A. Radu Drăgușin, lăudat de italieni: ”A încheiat fără greșeală”
articol scris de Digi Sport01.10.2023, 19:34
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Udinese și Genoa au terminat la egalitate, scor 2-2, partida din cadrul etapei a șaptea din Serie A.
”Grifonii” au condus de două ori prin golurile marcate de Albert Gudmundsson, însă gazdele au revenit prin Lorenzo Lucca și Alan Matturro (autogol).
Genoa, un nou punct obținut în Serie A. Radu Drăgușin, lăudat de italieni: ”A încheiat fără greșeală”
Pentru a șaptea oară în acest sezon, Radu Drăgușin a fost titular și integralist la Genoa.
Fundașul central a avut din nou o prestație solidă, iar jurnaliștii de la tuttomercatoweb i-au acordat nota șase. Cel mai bun jucător al meciului a fost Albert Gudmundsson, care a fost notat cu opt.
"Când a fost nevoie de el, a răspuns prezent. Au fost numeroase baloane respinse din zona sa. A încheiat partida fără greșeală, fără să sufere, nici măcar atunci când Udinese a încercat să accelereze", au notat italienii.
- În etapa a opta, Genoa va juca acasă contra celor de la AC Milan, sâmbătă, șapte octombrie, de la ora 21:45. După șapte runde, ”Grifonii” sunt pe locul 12, cu opt puncte acumulate.
Newcastle pune pe masă 40 de milioane de euro pentru transferul lui Radu Drăgușin
Jurnaliștii italieni de la calciomercato.it scriu că fundașul român ar putea să o părăsească pe Genoa în iarnă, în condițiile în care are o ofertă de nerefuzat, de la Newcastle.
"Drăgușin este un apărător fundamental în sistemul de joc al lui Gilardino. Născut în 2002, el are o primă parte de sezon excelentă și se dovedește a fi indispensabil pentru o apărare care trebuie să fie unită pentru a-și atinge obiectivul", scriu cei de la calciomercato.it.
"Riscul este acela de a pierde jucătorul pe piața transferurilor în iarnă. Genoa nu vrea să se despartă de Drăgușin în sezonul actual, dar îi este la fel de greu să renunțe la 40 de milioane de euro. Aceasta pare a fi cifra pe care Newcastle vrea să o pună pe masă pentru a-și asigura semnătura fundașului.
Ofertă greu de refuzat, având în vedere și posibilitatea realizării unui profit semnificativ. Clubul 'rossoblu' l-a cumpărat pe Drăgușin de la Juventus pentru 5 milioane și jumătate, fără bonusuri", au mai notat jurnaliștii italieni.
Etichete: serie a , udinese , radu dragusin , geona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții