Ce a făcut Real Madrid pentru a-l transfera pe Totti: "Perez mi-a spus că sunt singurul care l-a refuzat"
20.09.2018, 12:09Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Francesco Totti a dezvăluit că Real Madrid a făcut totul pentru a-l transfera: în urmă cu peste un deceniu i-a trimis şi un tricou al "galacticilor", cu numele său imprimat, pentru a-l convinge pe simbolul Romei să se transfere pe Santiago Bernabeu.
"A fost un moment în cariera mea, prin 2004 sau 2005, când Real Madrid a făcut totul pentru a mă transfera. Mi-au trimis un tricou al lor cu numărul 10 şi numele meu scris pe spate pentru a mă convinge. Nu pot spune că preşedintele lor (n.r. Florentino Perez) mă suna tot timpul, însă el şi oamenii cu care lucra au încercat să mă contacteze. Am fost indecis, însă la finalul zilei, dragostea a decis. Dragostea pentru acest club, acest oraş, aceşti fani. Dragostea mea pentru toţi cei care m-au ajutat în ultimii 25 de ani să fiu căpitanul acestei echipe şi omul cu un singur club în carieră", a declarat fostul fotbalist legendar al lui AS Roma.
Totti a dezvăluit şi cum au decurs întâlnirile cu Florentino Perez după ce a refuzat oferta lui Real Madrid.
"M-am întâmplat de câteva ori cu Perez de atunci. Ultima oară a fost chiar recent, la tragerea la sorţi de la Monte Carlo. Întotdeauna a fost foarte prietenos cu mine şi mi-a spus mereu acelaşi lucru, că sunt singurul jucător pe care nu l-a putut convinge niciodată să vină la Real Madrid", a mai spus Francesco Totti.
Totti s-a retras în 2017, după ce a petrecut întreaga carieră pe Stadio Olimpico, şi este acum în conducerea grupării capitoline.
CIFRELE LUI TOTTI LA AS ROMA
785 e numărul meciurlor jucate de Totti pentru Roma, 619 dintre ele în Serie A. E depăşit doar de Paolo Maldini şi Gianluigi Buffon.
307 goluri a înscris Totti pentru Roma, 250 dintre ele în Serie A. Primul pe 4 septembrie 1994, pe Olimpico, împotriva Foggiei.
250 de goluri a înscris în campionat pentru Roma, al doilea după Silvio Piola (274) în topul marcatorilor all-time din Serie A.
9 goluri a marcat pentru naţionala Italiei, în 58 de partide, ultima chiar la Mondialul din 2006, câştigat de "squadra azzura" în Germania.
25 de ediţii de campionat în care a jucat (primul loc, la egalitate cu Paolo Maldini)
23 de ediţii de Serie A în care a marcat (singurul care a reuşit acest lucru)
38 de ani - vârsta sa în noiembrie 2014, când a marcat cu CSKA Moscova şi a devenit cel mai bătrân marcator din istoria Ligii Campionilor.
11 goluri înscrise în derby-urile cu Lazio, în 44 de meciuri (primul loc, la egalitate cu Da Costa)
19 goluri înscrise contra Parmei, victima sa favorită din Serie A. Urmează Sampdoria (15), Cagliari şi Udinese (14).
7 trofee cucerite de Totti: un titlu, două Cupe, două Supercupe, un Campionat Mondial şi un European Under 21.
Etichete: real madrid , as roma , francesco totti , florentino perez , totti retragere roma , totti a refuzat real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții