Video A marcat golul anului, dar nu i-a fost acordat. Execuţie incredibilă în Serie A
16.03.2019, 08:50Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
VIDEO Cagliari - Fiorentina 2-1 | Cagliari a obţinut a treia victorie consecutivă pe teren propriu în Serie A, dar Luca Cigarini nu s-a putut bucura pe deplin de succesul echipei sale.
Mijlocaşul sarzilor a marcat ceea ce avea şanse mari să fie golul anului, dar reuşita sa senzaţională nu a fost acordată.
În minutul 54 al partidei de pe Sardegna Arena, gazdele au primit o lovitură liberă din propria jumătătate de teren, aproape de linia de centru. Cigarini l-a văzut ieşit pe portarul toscanilor, Pietro Terracciano, şi nu a stat pe gânduri.
Fotbalistul de 32 de ani a tras direct, iar mingea lovită perfect s-a dus direct în vinclul porţii. Jucătorii lui Cagliari şi fanii de pe stadion au sărbătorit dezlănţuiţi, dar bucuria lor a durat doar câteva secunde.
"Centralul" Daniele Doveri nu a acordat golul fantastic al echipei lui Rolando Maran şi a dictat repetarea loviturii libere, pe motiv că aceasta era indirectă, astfel că Cigarini nu putea trimite direct pe poartă.
În acel moment, scorul era doar 1-0 în favoarea gazdelor, după golul lui Joao Pedro. Cagliari s-a desprins totuşi după câteva minute, datorită reuşitei lui Luca Ceppitelli, înainte ca Federico Chiesa să marcheze pe final pentru gruparea viola.
Etichete: cagliari , fiorentina , meciuri serie a , luca cigarini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții