În sfârșit s-a aflat! Ce contract vrea să semneze Mohamed Salah
articol scris de Digi Sport01.12.2024, 12:46
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Mohamed Salah (32 de ani) nu a semnat prelungirea contractului cu Liverpool, deoarece nici nu a primit vreo propunere în acest sens.
În ultimele luni, superstarul egiptean și-a arătat public dezamăgirea că șefii de pe Anfield nu au început negocierile, iar situația devine critică. La 1 ianuarie, Salah intră în ultimele 6 luni de contract și va fi liber să negocieze cu orice echipă dorește.
Mohamed Salah vrea să semneze un contract pe 3 ani cu Liverpool
Viitorul lui Salah este cea mai discutată temă legată de Liverpool în ultima vreme, iar recent două nume cunoscute din fotbalul britanic au explicat de ce nu s-a întâmplat nimic concret.
"Probabil că ambele părți își doresc să se facă ceva, dar e vorba de un detaliu. El vrea un contract pe trei ani să rămână, din ce mi s-a spus", a declarat fostul CEO al lui Everton, Keith Wyness, citat de Paisley Gates.
Michael Owen a aflat același lucru
De asemenea, și Michael Owen, fost atacant al lui Liverpool, a oferit aceeași explicație pentru stagnarea situației contractuale.
"S-ar putea să mă înșel, dar din ce am auzit Salah vrea un contract pe termen lung. Când ești tânăr vrei contracte pe termen scurt, pentru a fi dorit mai ușor de alte echipe. Când ești mai bătrân, vrei stabilitate", a declarat Owen, conform Caught Offside.
Citește și:
Etichete: liverpool , prelungire contract , mohamed salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții