Chelsea, transfer de 50 de milioane de euro pentru un finalist al EURO 2024
articol scris de Digi Sport28.08.2024, 07:42
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chelsea a înregistrat o înfrângere, 0-2 cu Manchester City și o victorie, 6-2 cu Wolves, în primele două etape din noul sezon al Premier League.
Echipa antrenată de Enzo Maresca (44 de ani) pregătește un nou transfer în ultimele zile de mercato, după ce londonezii au cheltuit nu mai puțin de 349 de milioane de euro, pe jucătorii achizționați în această vară.
Chelsea vrea să-l transfere pe Ivan Tooney, de la Brentford
Chelsea vrea să dea lovitura, în ultimele zile din această perioadă de mercato, și să transfere un atacant, după ce se pare că și-a luat gândul de la Victor Osimhen (25 de ani).
Ivan Toney (28 de ani), care a ajuns cu Anglia până în finala EURO 2024, este dorit de formația londoneză.
Oficialii echipei antrenate de Enzo Maresca ar prefera să se înțeleagă cu Brentford, care cere 50 de milioane de euro în schimbul lui Toney, pentru un eventual împrumut în ceea ce-l privește pe atacantul englez, precizează Irish Independent.
În această perioadă de marcato, Ivan Toney a fost dorit de Al-Ahli, însă atacantul a refuzat oferta saudiților și a transmis că "vrea să rămână în Europa".
- Ivan Toney a intrat în ultimul an de contract la Brentford.
- Ivan Toney a marcat 72 de goluri în 141 de partide pentru Brentford.
- Ivan Toney a jucat în 6 partide pentru naționala Angliei și a marcat un gol.
Chelsea și Manchester United au început negocierile pentru schimbul Sancho - Sterling
La începutul sezonului trecut, Jadon Sancho (24 de ani) s-a contrat cu Erik ten Hag (54 de ani), iar olandezul a decis să îl scoată din echipă.
Fotbalistul a fost împrumutat jumătate de sezon la Borussia Dortmund, iar când s-a întors pe Old Trafford a fost întâmpinat la fel.
Astfel, Jadon Sancho este gata să plece de la Man. United, după doar trei sezoane de la transferul de 85 de milioane de euro.
De acest lucru vrea să profite Chelsea. Recent, ”Aristocrații” au anunțat că Raheem Sterling (29 de ani) nu mai intră în planurile primei echipe. Mai mult, starului englez i-a fost luat și numărul 7, cel pe care l-a preluat nou-venitul Pedro Neto (24 de ani).
Potrivit celor de la Telegraph Football, gruparea de pe Stamford Bridge a propus un schimb între Sterling și Sancho.
Conform sursei citate, Manchester United nu a dat încă un răspuns concret, însă se gândește serios la cel numit ”schimbul verii”.
Etichete: chelsea , transfer chelsea , brentford , ivan toney
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții