Ce a recunoscut Jurgen Klopp despre situația sa, după ce a aflat că Graham Potter a fost demis de la Chelsea
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 17:37
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chelsea a fost învinsă de Aston Villa, scor 0-2, iar Graham Potter a plătit cu postul, la doar șapte luni de la venirea pe Stafmord Bridge.
Un alt tehnician demis în ultima etapă din Premier League a fost Brendan Rodgers, care în ultimele șase etape la cârma lui Leicester City a obținut doar un punct, într-un meci cu Brendford.
Jurgen Klopp a vorbit despre plecările antrenorilor din Premier League
În cadrul unei conferințe de presă, Jurgen Klopp a vorbit despre demiterile celor doi și a afirmat că viitorul său la Liverpool este ”elefantul din cameră”.
”Cormoranii” au un sezon extrem de slab, după 27 de etape jucate se află doar pe locul opt, în timp ce în Liga Campionilor au fost eliminați de Real Madrid în optimile de finală.
"Ce pot să spun despre asta? (n.r. despre demiterile lui Potter și Rodgers) Cred că ‘elefantul din camera asta‘ e de ce mai stau eu aici în această lume nebună! Eu sunt ultimul om rămas!
Sunt conștient de faptul că am rămas datorită trecutului, nu din cauza a ceea ce am făcut în acest sezon. Dacă ar fi primul meu sezon, ar fi puțin diferit.
Sunt aici pentru a livra. Nu sunt aici ca un talisman sau pentru picturi murale pe pereți, sunt aici pentru a livra, știu asta 100 la sută.
Știu că sunt aici pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimii câțiva ani și nu-mi place să mă bazez pe asta. Nu putem continua să jucăm așa cum o facem.
Sunt foarte dezamăgit de faptul că facem astfel de lucruri, dar acum trebuie să găsim o cale de ieșire", a spus Jurgen Klopp, citat de goal.com.
- Jurgen Klopp este cel mai longeviv antrenor din Premier League. Tehnicianul englez este la Liverpool de șapte ani și 177 de zile.
Graham Potter a costat-o pe Chelsea o avere
Evident, nici salariul lui Graham Potter nu a fost deloc mic, aproximativ 200.000 de euro pe săptămână.
În cele șapte luni de mandat, Graham Potter a costat-o pe Chelsea 25.6 milioane de euro, 20 de milioane de euro clauza de reziliere și 5.6 milioane de euro pentru salarii.
Singura realizare este calificarea în sferturile UEFA Champions League, unde o va întâlni pe Real Madrid, după o ”dublă” cu Borussia Dortmund.
Etichete: chelsea , liverpool , jurgen klopp , b , graham potter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții